Redactia.ro

Florile se scumpesc serios de Valentine’s Day. Cât vor ajunge să coste buchetele pe 14 februarie

flori, sursa pixabay

Valentine’s Day bate la ușă, iar febra cadourilor începe să se simtă tot mai puternic. Pe 14 februarie, mii de bărbați vor lua cu asalt florăriile și supermarketurile pentru a cumpăra buchete, bomboane și alte surprize pentru partenere. Comercianții vin însă cu un avertisment clar: anul acesta, prețurile florilor vor crește considerabil.

Florile se scumpesc serios de Valentine’s Day

Ziua Îndrăgostiților, sărbătoare adoptată masiv și în România, continuă să genereze vânzări record în fiecare an, în special la capitolul flori. Cererea ridicată influențează direct tarifele, iar în 2026 sunt estimate majorări de 20–30% față de perioadele obișnuite.

Florăriile și marile lanțuri comerciale își fac deja stocuri consistente pentru a face față valului de clienți așteptat vineri și sâmbătă. Chiar și în condițiile scumpirilor, mulți cumpărători spun că nu iau în calcul varianta de a se prezenta fără flori în fața persoanei iubite. O parte dintre ei au plasat deja comenzi pentru buchete speciale, pentru a evita aglomerația din ultima clipă.

Cât vor ajunge să coste buchetele pe 14 februarie

„Pentru soție, nu există limită la buchet. Am o florărie specială unde mă duc și am acolo tot timpul tot ce trebuie. Pentru mine, este foarte important că florile să fie frumoase și să fie foarte aspectuase și fresh”, a declarat un tânăr. 

Un alt bărbat spune că este pregătit să plătească și 500 de lei pentru un buchet de trandafiri roșii.

„O masă în oras. Şi buchetul de flori nu lipseşte. Un depozit de flori unde acolo sunt cele mai ok, cele mai proaspete şi de acolo le voi achiziţiona. Trandafiri roşii. 300, 500 de lei”, a mărturisit el, citat de observatornews.

În piețele de flori din București, comercianții spun că începutul de săptămână a fost mai liniștit, însă vârful vânzărilor este așteptat în zilele premergătoare datei de 14 februarie.

„Să vedem, așteptăm și clienți. Ne pregătim. Nu vedeți câți trandafiri avem? Poți să vinzi și 500, și 300”, afirmă un florar.

Pentru cei care vor să reducă din cheltuieli, comercianții recomandă cumpărăturile făcute dis-de-dimineață, direct din piețe, unde prețurile pot fi ceva mai mici. De exemplu, un buchet cu cinci trandafiri poate costa în jur de 35 de lei în primele ore ale zilei.

Chiar și așa, 14 februarie rămâne una dintre cele mai profitabile zile pentru comercianții de flori, iar tradiția pare mai puternică decât orice majorare de preț.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: