Într-un interviu marca Antena Stars, Ana Maria Prodan, a anunțat că se va mărita. Vedeta se simte mai pregătită ca niciodată să facă pasul cel mare alături de noul iubit, dar evident, după ce se va finaliza divorțul de fostul soț, Laurențiu Reghecampf. Aceasta a anunțat că își dorește o nuntă regală.
Eveniment regal
Impresara a dat lovitura, fapt ce se vede din imaginile postate chiar de ea pe pagina de socializare, Instagram. Aceasta a fost invitată, seara trecută la unul dintre cele mai grandioase evenimente din Dubai, organizat de către casa regală. Ea s-a pozat la eveniment cu lumea bună și a împărtășit bucuria cu urmăritorii ei.
Știm că noul iubit al vedetei face parte dintr-o familie cu rang înalt în societatea din Dubai și că Anamaria Prodan a fost onorată să ia parte la un astfel de eveniment la care numai familiile bune iau parte. Desigur că nu a fost singură la eveniment ci însoțită bineînțeles de iubit.
Anamaria Prodan: Noul partener „e dintr-o altă lume”
Vedeta a fost întrebată dacă și-ar dori să aibă un astfel de eveniment și a declarat că și-ar dori o nuntă în acest stil, cu șeici și oameni extrem de importanți și că oricând poate să facă asta, dar momentan trebuie să termine cu divorțul de Laurențiu Reghecampf.
Imediat după terminarea procesului, Anamaria Prodan este pregătită să înceapă pregătirile pentru cea de-a treia nuntă împreună cu partenerul său, care e mai tânăr decât ea, dar oricum nu contează vârsta pentru ea ci faptul că o face foarte fericită.
”Pot să fac într-o secundă, doar că eu sunt o femeie măritată oficial și trebuie să termin divorțul, să-mi strâng copiii frumos, să nu mai facă parte din această.., după care facem și nuntă regală”, a anunțat Anamaria Prodan, în premieră la Antena Stars.
Impresara își dorește ca nunta ei să fie impozantă, o nuntă regală, astfel că atunci când va face acest pas cu siguranță va fi un eveniment de mare anvergură.
Despre relația cu partenerul
Referitor la noul iubit, Anamaria Prodan a precizat într-un interviu online că este extrem de diferit de fostul soț și că acesta vine dintr-o lume cu reguli distincte. Ea susține că încă nu au avut parte de un sărut, dar că este îndrăgostită de el și se simte foarte bine când petrec timp împreună.
”E dintr-o altă lume, o lume foarte sus, cu reguli aparte. E un bărbat așa cum trebuie să fie un bărbat. Nu ne-am sărutat, mă ia în brațe de fiecare dată și atât. Sunt niște reguli pe care o femeie le impune și un bărbat dacă vrea ceva serios le înțelege”, a mai zis impresara.