Tragedia familiei din Germania, care și-a pierdut viața în timpul unei vacanțe la Istanbul, capătă noi detalii importante odată cu avansarea anchetei. Inițial, mama și cei doi copii au murit la scurt timp după internarea în spital, iar tatăl – care fusese externat în prima fază – a decedat ulterior, după agravarea rapidă a stării sale. La câteva zile de la incident, autoritățile au stabilit care este substanța suspectată că ar fi provocat moartea celor patru.
Înainte de debutul simptomelor, familia petrecuse duminica în zona Ortakoy, unde consumase midii cu orez, kokoretsi, cartofi umpluți și alte preparate locale. La scurt timp după aceea, toți membrii familiei au început să se simtă rău și au ajuns la spital cu simptome compatibile cu o intoxicație alimentară. Deși au fost externați inițial, starea lor s-a deteriorat sever, iar la revenirea în spital, femeia și cei doi copii nu au mai putut fi salvați.
Ce substanță ar fi cauzat tragedia
Ancheta a arătat însă că problemele medicale nu au fost provocate de alimentele consumate. Medicii și polițiștii au stabilit că principala ipoteză este intoxicația cu o substanță utilizată în cadrul unei acțiuni de dezinsecție din hotelul unde era cazată familia. În clădire fusese folosit fosfat de aluminiu, un compus periculos atunci când este expus la umiditate.
Specialiștii au explicat modul în care reacționează această substanță:
„Fosfatul de aluminiu, odată scos din ambalaj, reacționează cu simpla umezeală din aer. Această reacție eliberează Fosfină, un gaz incolor, inodor în concentrații mici, dar extrem de toxic. Practic, familia Böcek nu a avut nicio șansă“, au transmis specialiștii.
Fosfina este un gaz cu efect rapid asupra organismului și, în concentrații ridicate, poate provoca pierderea cunoștinței, stop cardiorespirator și deces. Potrivit investigațiilor, camera familiei fusese tratată recent împotriva ploșnițelor, iar gazul ar fi putut pătrunde în spațiul în care se aflau turiștii.
Alți turiști au prezentat simptome similare
Cazul nu ar fi unul izolat. În zilele precedente, alți turiști cazați în aceeași unitate hotelieră au ajuns la spital cu manifestări asemănătoare, ceea ce întărește suspiciunea că expunerea la o substanță toxică ar fi survenit în urma unei dezinsecții defectuoase.
Anchetatorii verifică modul în care a fost realizată procedura și dacă au existat abateri de la normele privind utilizarea pesticidelor. Potrivit acestora, intervalul în care familia a început să se simtă rău coincide cu acțiunea de igienizare a camerei lor.
Reacția autorităților din Turcia
În urma scandalului, oficialii turci au anunțat măsuri urgente menite să prevină astfel de tragedii. Ministrul Agriculturii și Silviculturii, İbrahim Yumaklı, a declarat că utilizarea pesticidelor va fi restricționată semnificativ.
„Nu putem permite ca aceste substanțe să fie la îndemâna oricui. Începând de anul viitor, pesticidele vor fi achiziționate printr-un sistem de prescripție digitală“, a explicat ministrul.




















