Teorie șoc a experților. S-a demonstrat că buretele de bucătărie este unul dintre cele mai contaminate obiecte din casă, de 200.000 de ori mai murdar decât scaunul de toaletă. Germenii găsiţi pe buretele de vase şi blaturile de tocat au o bacterie care poate provoca paralizie.
Germenii care se găsesc pe buretele de vase pot duce la paralizie
Experţii au făcut legătura între germenii găsiţi pe buretele de vase şi blaturile de tocat cu o bacterie care poate afecta creierul. Un nou studiu a descoperit că există aproximativ 10.000 de bacterii pe 2,5 cm pătraţi de burete şi 1 milion pe prosopul de vase. Cercetătorii susţin că, atunci când vine vorba de microbi, la modul real, „e mult mai bine să tocam legumele pe scaunul de toaletă decât pe blatul de tocat”, potrivit Forbes.
Dr. Charles Gerba, profesor de microbiologie la Universitatea din Arizona, SUA, conduce studii privind modul în care bolile sunt transferate prin intermediul mediului. Munca sa implică cercetarea obiectelor de uz casnic, măsurarea şi determinarea tipului şi înmulţirii bacteriilor.
Profesorul este de părere că vasul de WC este, din punct de vedere al concentraţiei de bacterii, unul dintre cele mai curate locuri pe care îl putem găsi în casă. Acesta crede că ar trebui să fim mai îngrijoraţi de articolele de uz casnic, cum ar fi buretele de bucătărie sau lavetele folosite la menaj, cârpele de vase şi pungile reutilizabile pentru cumpărături.
Cum pot bacteriile să ducă la paralizie
Profesorul Hugh Pennington, unul dintre microbiologii de renume din Marea Britanie, a fost de acord că bucătăria şi în special buretele de vase sunt printre cele mai murdare din casă. Acesta spune că unul dintre cele mai mari obiective pentru Agenţia pentru Protecţia Sănătăţii a fost o bacterie numită Campylobacter care poate provoca paralizie şi este de obicei găsită pe bureţii de bucătărie.
El a spus: „Aceasta apare în mod natural de la păsările de curte şi poate provoca Sindromul Guillain-Barre. Ea nu afectează gândirea sau felul în care simţim, dar se poate răspândi la nivelul nervilor periferici din jurul creierului, afectând mişcarea. Oamenii pot fi, efectiv, paralizaţi! În majoritatea cazurilor, oamenii se vor însănătoşi, dar recuperarea poate dura săptămâni, luni sau ani.
„Întotdeauna cel mai murdar lucru, de departe, este buretele de bucătărie”, adaugă John Oxford, profesor de virusologie la Universitatea din Londra, UK şi preşedinte al Consiliului de Igienă, autoritate care compară standardele de igienă din întreaga lume.






















