Redactia.ro

Gestul neașteptat făcut de George Burcea și Viviana Sposub, după despărțire. Ce părere au avut fanii

Sustinut de
GALERIE FOTO (2)

George Burcea și Viviana Sposub au pus punct unei relații de trei ani, deși ambii vorbeau despre căsătorie și copii. Surse din apropierea lor au vorbit despre eventualul motiv pentru care aceștia au luat o asemenea decizie, iar fanii au dat cu ei de pământ când au văzut ce au făcu recent.

Una dintre cele mai explozive știri din ultimele zile este cea legată de despărțirea dintre George și Viviana. Cei doi păreau de nedespărțit, gata să facă marele pas, însă lucrurile au luat-o puțin razna pentru ei, după câte se pare.

Ce gest neașteptat au făcut Viviana și George, după despărțire

La puțin timp după ce au anunțat că nu mai formează un cuplu, fanii celor doi au descoperit mai multe lucruri, printre care se numără și lipsa pozelor de pe rețelele de socializare cu cei doi. Acest aspect i-a făcut imediat să se gândească la faptul că atât Viviana Sposub, cât și George Burcea vor să șteargă totul cu buretele.

Astfel, toate amintirile din ultimii ani au dispărut, cel puțin de pe profilurile de Instagram ale celor doi. Viviana, însă, a mai păstrat câteva amintiri publice cu fostul ei iubit, în care apare alături de fiicele pe care le are din mariajul cu Andreea Bălan. Pare că George s-a detașat mult prea repede de tot ceea ce a însemnat relația cu prezentatoarea de la Pro TV și a uitat de momentele în care susținea că este pregătit să se însoare din nou.

Fanii celor doi s-au enervat la culme în momentul în care au văzut toate schimbările care au avut loc. În timp ce unii îl condamnau pe George Burcea pentru sfârșitul tragic al relației, alții erau de părere că actorul oricum nu era o persoană bună pentru brumoasa brunetă.

Care a fost motivul despărțirii

Se pare că relația a început să scârțâie în momentul în care Viviana și George au plecat în Statele Unite ale Americii. Lucrurile au mers bine la început, dar în momentul în care bruneta a fost respinsă pe bandă rulantă, aceasta s-a demoralizat complet. Ulterior, ambii au fost nevoiți să revină în România.

„Viviana s-a îndrăgostit de New York, a plecat plină de speranțe din țară. Voia să lucreze acolo în showbizz, să-și croiască un viitor, să ajungă cineva. A fost visul ei. Numai că nu a fost atât de ușor ca în România. A bătut la ușile multor agenții, a mers la castinguri, a făcut tot ceea ce i-a stat în putință. Ea e frumoasă și carismatică, muncitoare, cuminte, dar acolo nu e atât de simplu.

Mai apoi, contractul lui George s-a terminat și au fost nevoiți să se întoarcă în România, nu aveau cum să-și permită să mai rămână pe banii lor acolo. Vivianei nu i-a convenit, a simțit că nu a avut suficient timp pentru a-și îndeplini visul. A fost convinsă că dacă ar mai avea timp, ar reuși. George, pe de altă parte, își dorea să se întoarcă în România la fetele lui. De aici s-a produs ruptura”, a declarat un apropiat al celor doi.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: