Redactia.ro
Home » Știri » Ghidul detoxifierii ficatului: Mituri și realități

Ghidul detoxifierii ficatului: Mituri și realități

În ultima jumătate de secol, așa-numita practică a detoxifierii este la mare căutare, susținută de diverși terapeuți și de producători de suplimente nutritive care se promovează intens. În ceea ce privește ficatul și detoxifierea acestuia, medicii recomandă prudență și sunt de părere că cel mai mare organ intern al corpului are propriile mecanisme de eliminare a toxinelor din corp.

Cât și ce este adevărat dintre miturile despre detoxifierea ficatului vei afla din conținutul acestui articol. Dincolo de supraevaluarea practicilor de detoxifiere, este important să ai grijă de sănătatea ta și să întrebi întotdeauna medicul sau farmacistul înainte de a începe un tratament. Un medicament pentru protecția ficatului îți poate oferi beneficii dovedite prin studii clinice.

Rolul ficatului în detoxifierea organismului

Ficatul este vital pentru detoxifierea și distrugerea substanțelor endogene (cele produse de organism) și exogene (care intră în corp pe diverse căi) care sunt dăunătoare organismului.

Fagocitele proprii ficatului care locuiesc în lobuli, cunoscute sub numele de celule Kupffer, digeră și distrug resturile celulare și orice bacterii invadatoare.

Alte substanțe exogene, cum ar fi medicamentele și alcoolul, sunt detoxificate de ficat. Substanțele endogene sunt, de asemenea, tratate în ficat. Aminoacizii sunt dezaminați, eliminarea amoniacului rezultat făcându-se sub formă de uree, hormonii sunt inactivați, iar bilirubina, un produs al degradării globulelor roșii vechi, este, de asemenea, prelucrată și făcută inofensivă prin metabolismul hepatic.

Ficatul este, așadar, un laborator complex implicat în detoxifierea organismului. Întrebarea care se pune este: are el însuși nevoie de detoxifiere?

Mituri și exagerări legate de detoxifierea ficatului

Un mit care se propagă în societatea contemporană este legat de necesitatea detoxifierii periodice a ficatului. Cel mai adesea, oamenii apelează la suplimente și regimuri împovărătoare pentru a scădea în greutate. În realitate, acestea privează organismul de nutrienți esențiali, pot duce la slăbire, însă după perioada de dietă, persoana revine la greutatea obișnuită. Ficatul este nevoit să proceseze diferit alimentele și toxinele și primește astfel șocuri care nu îi sunt benefice.

În al doilea rând, sunt supraevaluate virtuțile acestei detoxifieri, care poate duce la ideea că poți mânca și bea orice, oricând, pentru că te vei repara prin cura de detoxifiere, în care vei consuma numai fructe și legume sau smothie-uri din aceste alimente. Medicii recomandă însă un regim echilibrat și consecvență în protejarea ficatului.

Ce poți face în realitate pentru ficatul tău?

În realitate, îți poți proteja ficatul de acumularea constată de toxine printr-o dietă din care nu lipsesc grupele principale de nutrienți, alimente bogate în antioxidanți, un regim de viață cumpătat, în care să incluzi exercițiul fizic zilnic.

Deosebit de importante pentru sănătatea ficatului sunt odihna, respectarea orelor de somn în care ficatul se regenerează și evitarea meselor la ore târzii, a consumului de alcool înainte de culcare și a fumatului.

Un medicament cu silimarină standardizată, pentru protecția ficatului poate fi administrat atât preventiv, cât și curativ. Acesta are efect antioxidant, prin reducerea radicalilor liberi de oxigen intrahepatici, revenind astfel îmbătrânirea prematură a celulei hepatice. Este stimulată regenerarea celulară, producerea de celule hepatice noi, care le vor înlocui pe cele vechi, afectate de consumul de alcool și alte substanțe nocive.

În pofida popularității practicilor de detoxifiere promovate intens de diverse surse, ficatul are propriile mecanisme eficiente de eliminare a toxinelor. Miturile legate de necesitatea unor cure periodice de detoxifiere sunt adesea nefondate și pot chiar dăuna organismului prin privarea de nutrienți esențiali și șocurile repetate asupra metabolismului hepatic. Protejarea și detoxifierea ficatului se realizează cel mai bine printr-o dietă echilibrată, bogată în antioxidanți, un stil de viață moderat, exerciții fizice regulate, odihnă adecvată și evitarea consumului excesiv de alcool și a fumatului.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect