Gigi Becali a fost implicat, din nou, într-un accident rutier, chiar în fața propriei locuințe. Patronul FCSB a reușit să-și avarieze serios noul Rolls-Royce Ghost, o mașină de lux estimată la jumătate de milion de euro. Incidentul a avut loc în dimineața zilei de vineri, 17 mai 2025, și a fost cauzat, potrivit surselor, de o clipă de neatenție a milionarului din Pipera.
Ghinioanele se țin lanț pentru Gigi Becali
Conform informațiilor apărute, Gigi Becali se întorcea în grabă acasă, iar în momentul în care a încercat să parcheze în fața palatului său din zona Aviatorilor, a intrat în plin într-un BMW staționat. Viteza de deplasare nu a fost una mică, astfel că impactul a fost suficient de puternic încât ambele mașini să sufere daune considerabile. Rolls-Royce-ul lui Becali a fost lovit în partea din față dreapta, iar cealaltă mașină, un BMW, a fost șifonat grav pe lateral stânga potrivit cancan.
Din fericire, incidentul s-a încheiat fără victime, iar cei doi șoferi au decis să încheie o constatare amiabilă, evitând deplasarea la Poliție. Asta nu înseamnă însă că pagubele nu sunt semnificative – cel puțin pentru Rolls-ul proaspăt achiziționat de omul de afaceri.
Accidentul vine la doar câteva zile după ce Gigi Becali și-a recuperat permisul de conducere, retras anterior pentru depășirea vitezei legale. Fostul deputat fusese surprins rulând cu 105 km/h într-o zonă cu limită de 50 km/h, iar sancțiunea aplicată l-a ținut departe de volan o vreme. Cu toate acestea, după ce a făcut contestație în instanță, i s-a permis să conducă din nou – iar incidentul de vineri nu întârzie să dea din nou de lucru firmelor de asigurări și service-urilor auto.

Un istoric bogat de incidente la volan
De altfel, Gigi Becali nu este deloc străin de astfel de incidente. În ultimii ani, a fost implicat în mai multe accidente rutiere, toate în legătură cu bolizii săi de lux. Unul dintre cele mai mediatizate a avut loc în vara anului trecut, când latifundiarul și-a avariat alt Rolls-Royce chiar în fața bisericii din Pipera, unde investise sume considerabile. Atunci, a evitat în ultimul moment un impact cu un alt vehicul, dar a ajuns cu mașina în șanț.
Tot cu puțin timp înainte de acel eveniment, Becali a fost implicat într-un alt accident, pe centura Capitalei. Se întorcea de la aceeași biserică, iar un alt șofer neglijent l-a forțat să vireze brusc pentru a evita coliziunea. Rezultatul: un nou impact și o coastă fisurată pentru patronul FCSB. La acel moment, milionarul a declarat că nu va plăti nicio reparație din buzunarul propriu, întrucât toate mașinile sale sunt asigurate CASCO.
Mașinile de lux nu sunt o noutate în viața lui Gigi Becali. Patronul FCSB deține o colecție impresionantă de autoturisme de ultimă generație, toate cu prețuri exorbitante. Rolls-Royce-ul Ghost avariat vineri este cea mai recentă achiziție, iar Becali nu a ezitat să-l etaleze în public ori de câte ori a avut ocazia. De culoare albastră, cu dotări exclusive și interioare personalizate, bolidul de lux este, cel puțin pentru moment, nefuncțional.