Claudiu, unul dintre concurenții emisiunii „Insula Iubirii,” se află în mijlocul unui nou scandal, după ce au apărut imagini care sugerează că ar fi fost surprins fumând dintr-o țigară marca Wiz Khalifa. Deși bărbatul a negat vehement orice acuzație legată de consumul de substanțe interzise, fanii emisiunii și-au exprimat îndoielile, mai ales după ce au descoperit dovezi care par să contrazică afirmațiile sale.
Simona și Claudiu au intrat în competiția „Insula Iubirii” ca un cuplu aparent solid, însă trecutul tumultuos al lui Claudiu a ieșit la iveală încă de la începutul emisiunii. Claudiu, patron de studio de videochat, a menționat că are un copil dintr-o relație anterioară și că s-a despărțit de fosta soție chiar în timp ce aceasta era însărcinată. El a declarat că, în ciuda despărțirii, a rămas în relații bune cu fosta soție, dar se pare că realitatea este mult mai complicată.
Care sunt acuzațiile acuzațiile fostei soții
O domnișoară l-a postat pe bărbat pe un grup de dating, pentru a se interesa cine este, după ce l-ar fi cunoscut pe Tinder, conform cancan. Pe același grup se afla și fosta lui Claudiu și potrivit acesteia despărțirea nu a fost una pașnică, iar motivul principal ar fi fost comportamentul iresponsabil al lui Claudiu. Fosta soție a afirmat că a descoperit că bărbatul a cheltuit toți banii rămași de la nuntă pe droguri, iar în plus, a aflat că acesta o înșela în timpul sarcinii.
„E fostul meu soț. Fugiți cât puteți de el! Am divorțat fix acum 6 luni, deși eram însărcinată în 5 luni la momentul respectiv, pentru că am aflat că a cheltuit toți banii de ne-au rămas de la nuntă pe droguri și, colac peste pupăză, am aflat și de înșelat! FUGIȚI!”, a scris fosta soție a lui Claudiu.
După ce aceste acuzații au devenit publice, Claudiu a simțit nevoia să-și apere imaginea și a oferit o declarație în care neagă categoric toate afirmațiile făcute de fosta soție. El a subliniat că nu a consumat niciodată substanțe interzise și că relația tensionată cu fosta soție a fost cauza acestor acuzații false.
„În urma divorțului intentat de fosta soție și finalizat pe cale amiabilă, relația dintre noi nu a fost una bună, existând anumite tensiuni, fapt pentru care aceasta a postat pe acel grup de Facebook lucruri menite să mă denigreze. (…)
Nu consum și nu am consumat substanțe interzise, iar în urma acelui divorț am revenit în București și am optat pentru un stil de viață sănătos, fapt care m-a și făcut să concurez la competiții de Men’s Physique, lucru pe care nu puteam să îl fac dacă aș fi consumat astfel de substanțe”, a spus Claudiu.
Cu toate acestea, în era internetului, nimic nu rămâne ascuns prea mult timp
Fanii emisiunii „Insula Iubirii” au început să cerceteze postările online ale lui Claudiu și au descoperit clipuri video pe TikTok în care acesta pare să fumeze dintr-o țigară marca Wiz Khalifa. Aceste imagini au alimentat speculațiile că ar putea exista un adevăr în acuzațiile fostei soții.
În imagini, Claudiu trage dintr-o țigară cu o relaxare vizibilă, iar internauții au început să-și pună întrebări cu privire la conținutul acesteia. Deși nu există dovezi concrete despre ce se află în țigară, fanii emisiunii nu au ezitat să tragă concluzii, iar discuțiile pe marginea acestui subiect au devenit virale pe rețelele de socializare.