Momente de panică într-o grădiniță din județul Prahova, după ce un incendiu a izbucnit marți dimineață la acoperișul clădirii în care se aflau copii și cadre didactice. Din fericire, toți cei prezenți au reușit să iasă la timp din imobil, fără să existe victime.
Incidentul s-a produs în satul Țărculești, din comuna Gornet-Cricov, în timpul programului educațional desfășurat în unitatea de învățământ.
Incendiu la o grădiniță din Prahova
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, în momentul izbucnirii incendiului, în clădire se aflau 29 de copii și trei cadre didactice.
„Toţi copiii aflaţi în unitatea de învăţământ s-au autoevacuat în siguranţă, fără a fi raportate victime. Este vorba despre 29 de copii şi 3 cadre didactice”, au transmis reprezentanții ISU Prahova, potrivit RTV.
Focul s-a manifestat la nivelul acoperișului și s-a extins pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Alarma a fost dată în jurul orei 10:00, iar la fața locului au fost trimise mai multe echipaje de intervenție.

Zeci de copii au fost evacuați după ce acoperișul clădirii a luat foc
Pentru stingerea incendiului au acționat două autospeciale de pompieri și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Urlați, o autospecială de stingere de la Punctul de Lucru Apostolache, precum și o autospecială de stingere și una de primă intervenție și comandă de la Detașamentul Mizil.
Pompierii au intervenit timp de câteva ore pentru limitarea și lichidarea focului, reușind să împiedice extinderea acestuia la restul clădirii.
În jurul orei 13:00, incendiul a fost stins complet, iar echipele de intervenție au început verificările pentru stabilirea cauzei producerii evenimentului.
Primele concluzii ale anchetei indică faptul că incendiul ar fi pornit de la un cablu electric defect sau insuficient izolat. Specialiștii au precizat că focul s-ar fi declanșat în urma efectului termic produs de curentul electric.
Din fericire, intervenția rapidă a personalului și reacția promptă a echipajelor de urgență au făcut ca niciun copil și niciun cadru didactic să nu fie rănit.
Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a izbucnit incendiul și pentru a evalua pagubele produse la nivelul clădirii.
Sursa foto: Arhivă





















