Un incendiu de proporții a izbucnit joi seară la un depozit de deșeuri din județul Prahova, în comuna Ariceștii Rahtivani. Flăcările s-au extins rapid, iar fumul dens s-a ridicat deasupra localității, fiind vizibil de la câțiva kilometri distanță. Din cauza degajărilor masive de fum, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă.
Incendiu uriaș la un depozit de deșeuri din Prahova
Potrivit primelor informații furnizate de ISU Prahova, incendiul a cuprins o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați. La fața locului s-au deplasat cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și o ambulanță SMURD, pentru a asigura intervenția în siguranță.
„Incendiul se manifestă pe aproximativ 1.000 mp, cu degajări masive de fum. Progresiv, pentru gestionarea operativă a evenimentului au fost mobilizate 5 autospeciale de intervenţie cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD.”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
A fost emis mesaj RO-ALERT din cauza fumului dens VIDEO
Flăcările s-au declanșat în zona de depozitare a deșeurilor menajere, iar vântul puternic a favorizat extinderea focului. Echipele de intervenție acționează pentru limitarea și lichidarea incendiului, în timp ce polițiștii locali au restricționat accesul în zonă pentru siguranța locuitorilor.
„PRAHOVA – localitatea Ariceștii Rahtivani – incendiu deșeuri ce se manifestă cu degajări mari de fum, pe o suprafață de aproximativ 1000 mp.
Având în vedere degajările mari de fum, în zonă se va transmite un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT.La acest moment, la fața locului acționează 5 mașini de stingere și 1 ambulanță SMURD.
Misiunea este în dinamică”, scrie IGSU pe Facebook.
Autoritățile recomandă cetățenilor din Ariceștii Rahtivani și localitățile apropiate să evite expunerea directă la fum, să închidă geamurile și ușile locuințelor și să oprească sistemele de ventilație care pot aduce aerul contaminat în interior.
Până la acest moment, nu au fost raportate victime, însă echipajele de urgență continuă verificările în zonă pentru a se asigura că nu există persoane surprinse de flăcări.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență reamintește cetățenilor că, în astfel de situații, mesajul RO-ALERT nu trebuie ignorat, fiind un instrument vital pentru protecția populației. Locuitorii trebuie să respecte recomandările transmise, să se adăpostească în spații închise și să evite deplasările inutile în zonele afectate de fum.
Sursa foto: Arhivă