Susținătorii Familiei Regale din Marea Britanie sunt îngrijoraţi pentru starea de sănătate a Ducesei de Cornwall. La cel mai recent eveniment la care a participat, cei prezenți au observat un tremurat neobişnuit la viitoarea regină consoartă
Pe 8 martie, ducesa în vârstă de 74 de ani a găzduit o recepţie cu ocazia zilei internaţionale a femeii la reşedinţa regală Clarence House. A invitat 90 de femei speciale, printre care s-au numărat Mel B sau Inna Pristaiko, soţia ambasadorului Ucrainei în UK.
Îngrijorări pentru Camilla, viitoarea regină a Marii Britanii. Ce s-a întâmplat în timpul discursului de 8 martie
În timpul discursului său la acest eveniment, Camilla nu şi-a putut ascunde tremurul mâinilor în timp ce ţinea un pahar. Acest lucru a fost sesizat şi de cei care au urmărit imaginile de la eveniment.
Dacă unii comentatori au pus acest fapt pe seama emoţiilor de a vorbi în public şi de a fi în centrul atenţiei, alţii au considerat că poate fi vorba şi de stres sau un semn tipic de bătrâneţe.
Aceste semne îngrijorătoare vin la trei săptămâni după ce soţia Prinţului Charles a fost testată pozitiv pentru Covid-19 şi cu puţin timp înainte de vizita programată în Irlanda alături de moştenitorul tronului. Camilla a recunoscut în timpul unei recepţii din aceeaşi zi că n-a reuşit să scape, încă, de toate simptomele bolii, în special de tusea seacă.
“Stories have power, says Camilla, referring to those of three female judges, now refugees from Afghanistan, and that of Inna Prystaiko, wife of the Ukrainian ambassador, “about the heart-breaking conditions in #Ukraine, where democracy and freedom are under brutal attack.” #IWD pic.twitter.com/b8qVAyhnum
— Emily Nash (@emynash) March 8, 2022
Camilla, infectată cu SARS-CoV-2 la mijlocul lunii februarie
În vârstă de 74 de ani, ducesa de Cornwall s-a infectat cu SARS-CoV-2 la mijlocul lunii februarie, a anunțat Clarence House prin intermediul unui comunicat.
„Alteţa Sa Regală ducesa de Cornwall a fost testată pozitiv cu noul coronavirus şi s-a plasat în autoizolare. Continuăm să respectăm recomandările guvernamentale”, a anunţat luni biroul de presă de la Clarence House, reşedinţa oficială a Prinţului Charles.
Anunțul a venit la câteva zile după ce și prințul Charles al Marii Britanii a fost testat pozitiv cu Covid-19.
S-a întâmplat la scurt timp după ce regina Elisabeta a II-a şi-a sărbătorit, în cadru privat, cei 70 de ani de domnie. A fost ocazia cu care şi-a exprimat dorința ca, după moartea reginei, Camilla să devină regină-consoartă.
Atât prinţul Charles, cât şi ducesa de Cornwall sunt vaccinaţi cu schema completă împotriva COVID-19 şi amândoi au primit deja şi dozele „booster”.






















