Iubim sezonul cald fiindcă ne aduce în dar vacanțe alături de cei dragi și mai mult timp liber petrecut în natură. Din păcate, vine cu o mică neplăcere – înțepăturile de insecte. Deși de cele mai multe ori nu reprezintă un pericol pentru sănătatea noastră, totuși senzația este neplăcută și îți poate afecta starea de bine. Mâncărimile, înroșirea și umflăturile sunt simptome care pot afecta clipele petrecute în compania celor dragi. Prin urmare, este recomandat să cunoști câteva sfaturi care să te ajute să previi înțepăturile de insecte, dar și remediile pentru calmare la care poți să apelezi.
Cum previi înțepăturile de insecte?
Înțepăturile de insecte pot fi prevenite cu succes dacă ții cont de câteva recomandări simple. Iată ce metode le țin la distanță atât de tine, dar mai ales de cei mici:
– nu aplica pe piele ori pe haine produse care conțin arome dulci (parfumuri, loțiuni de corp, uleiuri, etc) atunci când petreci mai mult timp în aer liber;
– evită să consumi băuturi și alimente dulci când ești afară sau ține-le acoperite ca să nu atragi insectele;
– ferește-te de zonele cu apă și iarbă înaltă (neamenajate, unde nu se stropește periodic împotriva insectelor);
– îmbracă-te cu haine lejere care să îți acopere picioarele și brațele;
– poartă piese vestimentare în culori deschise pentru a vedea mai ușor dacă sunt insecte în apropierea ta;
– nu lăsa ușile și ferestrele deschise, în special seara și noaptea, dacă nu ai plase speciale montate;
– tunde des iarba din curte;
– păstrează în apropierea ferestrelor ori în grădină plante care alungă țânțarii, muștele și alte insecte nedorite (lavandă, petunii, mentă, busuioc, rozmarin, lămâiță și cimbru);
– aplică soluții de protecție antiinsecte-repelente.
Remedii pentru înțepăturile de insecte
Reacțiile sunt ușoare în cazul multor înțepături de insecte, așa că pot fi tratate acasă. De obicei, apar simptome precum senzația de mâncărime, înroșirea pielii și inflamarea zonei. Pentru calmarea simptomelor poți să folosești produse cu efect calmant din farmacii precum spray-uri, geluri, creme cu acțiune răcoritoare, ce contribuie la regenerarea pielii. Citește aici ce creme și unguente pentru mușcături nu ar trebui să îți lipsească din geantă atunci când faci plimbări în aer liber.
De asemenea, poți să apelezi la câteva remedii din casă: gel de aloe vera, miere, ulei esențial de busuioc, apă de rozmarin și apă de lavandă.
Foto: Unsplash.com