Mirela Loșniță
O învățătoare cu o experiență de 25 de ani în educație își amintește cu claritate de un elev special, pe nume Dănuț. De-a lungul carierei sale, a avut ocazia să cunoască mulți copii, dar povestea lui Dănuț a rămas adânc întipărită în memoria sa.
Dănuț era diferit de ceilalți elevi. De la prima zi de școală, a observat că băiatul stătea în banca a treia, lângă perete, separat de ceilalți copii. Era murdar, neîngrijit și nu se juca niciodată cu colegii săi. Totul la el trăda o tristețe profundă și o lipsă de conexiune cu lumea din jur.
În primele luni de școală, lucrările lui Dănuț erau pline de corecturi și note slabe
Învățătoarea, ca de obicei, își făcea datoria și nota cu pix roșu fiecare greșeală. Lângă numele său apărea mereu nota 4. Copilul nu învăța, nu părea să se străduiască și nu reușea să se integreze în colectiv. În mintea ei, deja îl clasase ca pe un elev-problemă, unul dintre acei copii care par să nu aibă nicio dorință de a reuși.
„De exemplu, pe Dan l-am observat din prima zi. Stătea în banca a treia de la perete. Nu se juca niciodată cu ceilalți copii, era murdar și hainele lui erau neîngrijite. În primele luni îi umpleam lucrările de pix roșu. Lângă numele lui era mereu nota 4. Dan nu se înțelegea cu nimeni și nu își dădea interesul. Nu învăța deloc”, spunea învățătoarea.
Pe măsură ce se apropia sfârșitul semestrului, a venit timpul să revadă evaluările fiecărui elev. Când a ajuns la dosarul lui Dănuț, a descoperit o evaluare detaliată a fostei sale educatoare de la grădiniță. Ce a citit acolo i-a schimbat complet perspectiva asupra copilului. Educatoarea scrisese că Dănuț era un copil inteligent, cu mult potențial, dar viața lui de acasă era marcată de suferință. Mama lui suferea de cancer, iar această tragedie îl afecta profund pe Dănuț, motiv pentru care interesul lui pentru învățătură scăzuse dramatic.
Învățătoarea s-a simțit cuprinsă de rușine și regret
Cum de nu observase asta? Cum de nu se gândise să întrebe mai multe despre situația sa de acasă? Realizase că îl judecase greșit, fără să înțeleagă cu adevărat prin ce trece acest copil. Acest moment de conștientizare a fost un punct de cotitură în relația lor.
Un alt moment emoționant a fost serbarea de 8 martie, când toți copiii își pregăteau cadouri pentru mamele lor. În acea zi, Dănuț a venit la învățătoare cu un cadou neașteptat: o brățară cu mărgele ciobite și o sticlă de parfum pe jumătate goală. La început, femeia nu știa cum să reacționeze. Dar când Dănuț i-a spus povestea acelor obiecte, a simțit un nod în gât.
„Doamna învățătoare, mama mi-a spus că asta e brățara pe care o purta când s-a măritat cu tata. Iar parfumul e singurul lucru care miroase la fel ca ea. Am vrut să vi le dau pentru că mi-ați spus că trebuie să facem cadouri celor pe care îi iubim.”
Aceste cuvinte simple, dar pline de emoție, au dezvăluit cât de mult însemna pentru Dănuț acest gest. Învățătoarea și-a dat seama că, în ciuda tuturor greutăților, copilul o vedea ca pe o persoană importantă în viața lui. A fost un moment de claritate pentru ea, în care a realizat cât de greșit fusese să judece un copil doar după aparențe și rezultate școlare.
De atunci, atitudinea sa față de Dănuț s-a schimbat radical
A început să-l privească cu alți ochi, să încerce să-l înțeleagă și să-l sprijine. Știa că nu putea să-i schimbe situația de acasă, dar putea să-i ofere un mediu sigur și plin de înțelegere la școală. A început să-l implice mai mult în activitățile clasei și să-l încurajeze să își exprime gândurile și sentimentele. Încet-încet, Dănuț a început să se deschidă, să fie mai implicat și chiar să își îmbunătățească notele.
Pe parcursul anilor, Dănuț a reușit să depășească multe dintre dificultățile cu care se confrunta. Nu a devenit un elev de top, dar a învățat să nu renunțe și să lupte pentru ceea ce își dorește. Învățătoarea a păstrat legătura cu el chiar și după ce a terminat ciclul primar și este mândră de omul care a devenit. Această experiență a fost pentru ea o lecție valoroasă despre ce înseamnă cu adevărat să fii învățător. A învățat că fiecare copil are o poveste și că, uneori, datoria unui profesor nu este doar să predea lecții din manuale, ci să fie acolo pentru acei copii care au nevoie de cineva care să-i vadă cu adevărat, dincolo de note și comportament.
Această poveste a rămas adânc întipărită în mintea învățătoarei și i-a reamintit de ce a ales această profesie. Nu pentru a da note sau a corecta teme, ci pentru a oferi sprijin, înțelegere și iubire copiilor care au nevoie de ea. Dănuț a fost un exemplu de curaj și reziliență, iar învățătoarea sa a învățat că, în ciuda tuturor dificultăților, fiecare copil merită o șansă și o mână de ajutor.
Povestea lui Dănuț este o amintire vie pentru toți cei care lucrează în domeniul educației. Este un exemplu clar al faptului că, uneori, copiii care par să fie cei mai dificili au, de fapt, cele mai mari nevoi de sprijin și înțelegere. Și, în cele din urmă, este o lecție despre importanța empatiei și a deschiderii către ceilalți, indiferent de aparențe.
