Ioan, băiatul de 13 ani din Drobeta Turnu Severin, a fost condus pe ultimul drum. Primele imagini de la înmormântarea băiatului, care și-a luat viața, după ce ar fi fost agresat fizic de tatăl lui. Sute de oameni au venit să-l plângă.
Ioan ar fi fost agresat fizic de tatăl lui
Ioan, în vârstă de 13 ani, s-a aruncat în gol de pe clădirea fostei maternități din Drobeta Turnu Severin. Inițial, presa locală a scris despre faptul că băiatul s-ar fi sinucis după o ceartă cu iubita lui, însă acest lucru nu s-a dovedit a fi adevărat. Ulterior, s-a aflat faptul că adolescentul ar fi fost agresat chiar de tatăl lui, preotul. Mai mulți colegi de clasă ai băiatului au vorbit pentru RestartNews.ro, despre faptul că Ioan era lovit de către tatăl lui.
“Ne-a spus tuturor, știu toți de la școală că tatăl lui îl bătea. Ne-a spus că l-a bătut și când era mic pentru că nu știa să își lege șireturile.”, a mărturisit unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Ioan, conform sursei citate mai sus. Altul a spus că: “Știe toată școala că era bătut acasă de mic. Și mama lui lua bătaie. Ne-a povestit chiar Ioan la școală. Înainte cu o zi de sinucidere, i-am arătat lui Ioan o poză cu fratele său și i-am spus că seamănă perfect cu acesta, iar el ne-a spus: de mâine n-o să mai semăn!”.
Sunt și persoane, care cunosc situația din familie, și au postat mesaje pe rețelele de socializare, precum: „Din pacate e vina tatălui… Bătăile la care era supus din partea tatălui, asupra lui si a celorlați frați si a pus amprenta asupra copilului… Dumnezeu sa l ierte pe copil si sa l pedepsească pe tata…”, a spus Alexandru Ivașcu, un cunoscut al familiei, potrivit RestartNews.ro. Poliția a deschis o anchetă în acest caz, la fel și Direcția pentru Protecția Copilului din Mehedinți.
Ioan a fost condus pe ultimul drum
Ioan a fost înmormântat, joi. Sute de persoane au fost prezente, l-au plâns și l-au condus pe ultimul drum. Trupul neînsuflețit al băiatului a fost adus la biserica, unde lucrează tatăl său. A avut loc o slujbă specială, scurtă, ținută în afara bisericii. Circa 300 de oameni au participat la funeralii: de la rude și apropiați, până la colegi și persoane înduioșate de această tragedie. Slujba a fost oficiată de episcopul Severinului și Strehaiei, PS Nicodim, alături de un sobor de preoți, conform actualmehedinti.ro






















