Roxana
Înainte de ultima internare, în iunie 2025, Ion Iliescu a acceptat un dialog sincer și fără menajamente cu unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai săi. Interviul, considerat de mulți ca fiind testamentar, a fost realizat într-un cadru restrâns și emoționant, iar declarațiile sale au oferit o imagine limpede asupra modului în care fostul președinte privea sfârșitul vieții.
Iliescu a explicat cu claritate că nu a trăit niciodată cu frică de moarte, iar acest lucru i-a oferit o liniște interioară autentică. „Nu mi-a fost frică de viaţă și poate tocmai asta face ca relaţia cu moartea să fie una decentă”, a afirmat el cu o seninătate care a impresionat pe toți cei prezenți.
Viață trăită cu intensitate
Fostul lider politic a vorbit despre existența sa ca despre o succesiune de etape accelerate, marcate de schimbări rapide, contexte istorice dificile și o serie de responsabilități uriașe. „Am trăit viaţa cu multe viteze, vârste, vocaţii. Nimeni nu decide pentru sine cât trăieşte”, a spus acesta, amintind că a acceptat mereu realitatea așa cum a venit.
Această viziune i-a permis să-și mențină echilibrul în momente de cumpănă și să facă alegeri fără teama de eșec. Pentru Iliescu, nu conta atât durata vieții, cât ceea ce reușea să lase în urmă.
Frica, regretele și datoria împlinită
Ion Iliescu a declarat că frica de moarte vine din frustrarea că nu ai făcut ce ți-ai fi dorit. A explicat că el nu face parte din această categorie. Dimpotrivă, a trăit cu sentimentul că și-a făcut datoria față de România, în toate momentele esențiale din istoria contemporană.
„Îţi e frică de moarte atunci când trăieşti frustrat că nu ai făcut ce ai fi vrut… Eu am făcut tot ce mi‑a stat în putere pentru România… nu am vreo părere de rău… Dimpotrivă”, a spus cu convingere fostul președinte.
Această declarație rezumă filosofia sa de viață: asumare totală, fără compromisuri și fără dorința de a schimba ceva din trecut.
Simplitate, luciditate și recunoştinţă
Iliescu a subliniat importanța unei vieți trăite cu moderație și luciditate. Nu a fost un adept al luxului sau al spectaculosului, ci al vieții echilibrate, în care ceea ce contează cu adevărat este mulțumirea interioară.
„Reţeta nu e să ai o viaţă fabuloasă și fericită… ci o viaţă pragmatică și … lucidă și mulţumitoare.” Această frază reflectă modul în care a privit atât succesul, cât și eșecul.
Tot în cadrul interviului, a menționat că lipsa implicării în rețelele sociale i-a oferit o distanță sănătoasă față de presiunea publică. Considera că acest lucru i-a permis să rămână lucid și ancorat în esențial, fără să fie copleșit de zgomotul mediatic.
Recunoştinţa pentru cei alături de-a lungul drumului
Ion Iliescu a transmis, cu o sinceritate emoționantă, mulțumiri tuturor celor care i-au fost alături în viață. A vorbit cu respect despre oamenii care l-au sprijinit, chiar și atunci când prezența lor în jurul său le-a adus probleme sau critici din partea altora.
Partenera sa de viață, Nina Iliescu, a fost menționată ca fiind „un partener de drum lung”, omul alături de care a construit o viață discretă, dar solidă. De asemenea, și-a arătat recunoștința față de colaboratorii apropiați, prietenii din copilărie sau tineri care, de-a lungul anilor, au continuat să-i transmită mesaje de sprijin.
Fostul președinte a mărturisit că acest sprijin uman sincer i-a oferit sens și motivație, mai ales după retragerea din viața publică.
Moartea — o experienţă metafizică
Într-unul dintre cele mai intime momente ale interviului, Iliescu a afirmat că moartea este, pentru el, o experiență metafizică. Nu o vedea ca pe o amenințare, ci ca pe o continuare firească a unui drum.
„În rest, moartea e o experienţă metafizică”, a spus, explicând că, odată ce ai făcut tot ce ținea de tine, te poți desprinde de lume cu seninătate. Nu a negat că în ultimele luni a simțit slăbiciunea fizică și limitările vârstei, dar a refuzat să le dramatizeze.
Această abordare, profund rațională, dar și umană, arată complexitatea personajului public care a modelat tranziția României de la comunism la democrație.
Un ultim gest simbolic
La finalul interviului, Iliescu a ridicat mâna într-un gest simplu, dar încărcat de semnificație. A fost perceput ca un „la revedere” discret, transmis către toți cei care l-au însoțit în deceniile sale de prezență publică. Un gest prin care și-a luat, poate, adio de la România.
Declarațiile sale rămân, dincolo de orice controversă, o mărturie sinceră despre cum privea sfârșitul un om care a fost, timp de decenii, în centrul istoriei.
