Joacă unul dintre cele mai îndrăgite personaje de pe micile ecrane, dându-i viață unei secretare „băgăcioase”. Ecaterina Ladin, căci acesta este numele ei real, are o adevărată armată de susținători pe rețelele de socializare, care nu-i ratează nicio postare. Iar cea de zilele trecute, în care actrița din Las Fierbinți apare într-o ipostază inedită, a făcut furori.
Ipostaza inedită în care actrița din Las Fierbinți s-a fotografiat
Dacă pe micile ecrane e tot timpul expansivă și… colorată, în viața reală e mult mai reținută. Totuși, recent, „Dalida” a postat o fotografie în care apare într-o ținută cel puțin inedită. În imaginea respectivă, actrița și-a pus în valoare silueta rubensiană, purtând un outfit „all-black”.
Ecaterina s-a pozat în colanți, iar comunitatea sa a felicitat-o. Asta pentru că deși nu are formele ideale, actrița e cât se poate de sexy. Fotografia a fost realizată la repetițiile musicalului „Mammamia”.
„Cine e fanul cuplului Rosie & Bill ? Mammamia, here we go again!Am început repetițiile!Spectacolele din București și din țară 🧡 🎫 Ai 15% reducere la minimum 8 bilete sau 10% reducere la minimum 4 bilete”, a scris Ecaterina Ladin pe contul ei de Facebook.
Actrița, despre silueta sa: „Niciodată nu am fost complexată”
Vorbind alteori despre silueta sa, Ecaterina a mărturisit că nu a fost nicicând complexată din cauza kilogramelor în plus.
„Niciodată nu am fost complexată. Am avut doar de câştigat cu kilogramele mele în plus, dar e alegerea mea să fiu aşa. E mai greu să te îngraşi decât să slăbeşti. De slăbit e uşor, trebuie să-ţi bage cineva în cap că nu e bine să fii aşa, ţii o cură de slăbire, sport, voinţă, lupte cu tine. Mă enervează foarte tare la cumpărături, că nu găsesc niciodată mărimea potrivită, dar există soluţii şi pentru asta”, Ecaterina Ladin.