Mattia Debertolis a încetat din viață marți, după ce a luat parte la o probă de orientare în cadrul Jocurilor Mondiale – competiție desfășurată o dată la patru ani, dedicată disciplinelor care nu fac parte din programul Jocurilor Olimpice – organizată în orașul chinez Chengdu.
Atletul italian de orientare Mattia Debertolis, în vârstă de 29 de ani, a murit marți, la patru zile după ce a fost găsit inconștient în timpul unei probe la Jocurile Mondiale din Chengdu, China. Sportivul participa la finala masculină pe distanță medie, desfășurată într-o zonă aflată la 50 km de centrul orașului, unde temperaturile depășeau 30°C.

Eforturile medicilor nu au fost suficiente
După ce a fost găsit pe traseu, Debertolis a fost transportat de urgență la spital, însă în ciuda îngrijirilor medicale, starea lui nu s-a îmbunătățit, iar marți a fost declarat decesul. Cauza exactă a morții nu a fost încă făcută publică de autoritățile chineze sau de organizatori.
Membru apreciat al echipei naționale, Mattia Debertolis ocupa locul 137 în clasamentul mondial și participase la mai multe campionate mondiale. În afara carierei sportive, era inginer civil și locuia în Stockholm, Suedia. Comunitatea internațională de orientare l-a descris drept un sportiv dedicat și un coleg respectat.
Președintele Federației Internaționale de Orientare, Tom Hollowell, a transmis un mesaj de condoleanțe: „Este imposibil să descrii adâncimea imensă a tristeții pentru această pierdere tragică”. Organizatorii Jocurilor Mondiale au precizat că vor oferi sprijin familiei și echipei Italiei.






















