La 55 de ani, credeam că viața îmi oferise deja toate lecțiile sale amare. Fusesem rănită, dezamăgită și îmi pierdusem încrederea în iubire. Căutam doar liniște, un nou început, o pauză de la trecutul care mă urmărea. În schimb, l-am găsit pe el. Fermecător, atent, exact ce nu știam că am nevoie. Dar chiar când am început să cred în noi începuturi, o singură descoperire mi-a spulberat toate speranțele.
La 55 de ani, credeam că viața îmi oferise deja toate lecțiile sale amare
Chiar dacă locuisem în acel apartament zeci de ani, în ultima vreme îmi părea străin. La 55 de ani, priveam valiza deschisă și mă întrebam cum am ajuns aici.
„Cum am ajuns în punctul ăsta?” am întrebat cana ciobită pe care scria „Pentru totdeauna și întotdeauna” înainte să o arunc deoparte.
Mi-am plimbat mâna peste canapeaua pe care împărțisem atâtea dimineți de duminică. „Adio, cafele leneșe și bătăi cu perne.”
Dormitorul era și mai gol. Partea cealaltă a patului părea o acuzare mută.
„Nu mă privi așa. Nu a fost doar vina mea,” am șoptit, simțind cum lacrimile îmi amenință colțul ochilor.
Împachetarea era mai mult o căutare frenetică a lucrurilor care încă mai aveau sens pentru mine. Laptopul era pe birou, singurul lucru care nu mă abandonase.
„Măcar tu ai rămas,” am spus, mângâindu-l. Acolo, în acel laptop, se afla romanul meu la care lucrasem doi ani. Nu era terminat, dar era al meu. O dovadă că nu eram complet pierdută.
Apoi, a venit e-mailul Lanei:
„Retreat creativ. Insulă tropicală. Un nou început. Și, evident, vin.”
Am râs. Lana avea un talent incredibil de a transforma orice dezastru într-o aventură promițătoare.
Privind confirmarea zborului, vocea din mintea mea a început să îmi șoptească:
Dacă nu îți place? Dacă nu te integrezi? Dacă cazi în ocean și te mănâncă rechinii?
Dar apoi a venit alt gând.
Dacă o să îți placă?
Am inspirat adânc și am închis valiza. „Hai să fugim.”
Nu fugeam. Mergeam spre ceva nou.
O întâlnire neașteptată
Insula m-a întâmpinat cu o briză caldă și sunetul valurilor lovindu-se ritmic de țărm. Închizând ochii, am tras aerul sărat în plămâni. Exact de asta aveam nevoie.
Însă liniștea a durat puțin. Pe măsură ce mă apropiam de locul retreat-ului, m-a izbit o atmosferă gălăgioasă. Oameni tineri, majoritatea în jurul vârstei de 20-30 de ani, râdeau zgomotos, ținând în mâini cocktailuri colorate.
„Ei bine, clar nu e o mănăstire,” am mormăit.
Înainte să mă pot retrage, Lana a apărut cu un zâmbet larg și o margarita în mână.
„Thea! Ai ajuns!”
„Încă regret,” am răspuns, forțând un zâmbet.
„Hai, lasă. Aici se întâmplă magia! Ai nevoie de asta.” Și, fără să-mi dea timp să protestez, m-a tras după ea. „Trebuie să-l cunoști pe cineva.”
În fața mea a apărut un bărbat care ar fi putut cu ușurință să fie pe coperta unei reviste de modă. Piele sărutată de soare, zâmbet relaxat, o cămașă albă, lejer descheiată—sugestiv, dar nu vulgar.
„Thea, el e Eric.”
„Încântat să te cunosc,” a spus el, cu o voce calmă, plăcută.
„La fel,” am răspuns, sperând să nu par prea vizibil emoționată.
Lana a zâmbit, evident mulțumită de sine. „Eric e scriitor și abia aștepta să te cunoască. I-am spus despre romanul tău.”
„Oh… nu e terminat,” am spus, jenată.
„Asta nu contează. Faptul că ai lucrat la el doi ani e incredibil.”
Și, fără să știu cum, după câteva minute am acceptat să mergem la o plimbare pe plajă.
Înainte să ies din cameră, m-am privit în oglindă. Mi-am ales cea mai frumoasă rochie de vară. De ce nu? Dacă tot sunt trasă într-o aventură, măcar să arăt bine.
Eric m-a dus în locuri ascunse, departe de agitația retreat-ului. O plajă izolată cu un leagăn prins de un palmier, o cărare ce ducea la o stâncă cu o priveliște uimitoare—locuri care nu erau în niciun ghid turistic.
„Ești bun la asta,” am spus, râzând.
„La ce?”
„Să faci pe cineva să uite că nu se potrivește.”
A zâmbit. „Poate că te potrivești mai mult decât crezi.”
O trădare greu de imaginat
A doua zi dimineață, m-am trezit cu o energie nouă. Eram inspirată să scriu. Dar când am deschis laptopul, inima mi s-a oprit. Dosarul cu romanul meu—doi ani de muncă—dispăruse.
Nu. Nu e posibil. Am căutat frenetic prin fișiere, dar nimic.
Panica s-a transformat în furie. M-am repezit spre camera Lanei, dar m-am oprit auzindu-i vocea.
„Trebuie doar să îl vindem editurii potrivite,” a spus o voce masculină.
Sângele mi s-a răcit. Era Eric.
„Romanul ei e genial,” a răspuns Lana. „Îl putem prezenta ca fiind al meu. Nici nu va ști ce a lovit-o.”
Am simțit cum mi se prăbușește lumea. Eric, cel în care începusem să am încredere, făcea parte din asta.
Mi-am strâns valiza și am plecat. Liniștea insulei, briza caldă—totul mi se părea acum o glumă crudă.
Un adevăr neașteptat
Câteva luni mai târziu, romanul meu a fost publicat—sub numele meu. Betrayal-ul a fost de partea lor, dar eu am câștigat. Într-o seară, după un eveniment de lansare, am găsit un bilețel pe masă.
„Îmi datorezi un autograf. Când ai timp, cafeneaua din colț.”
Scrisul era inconfundabil. Eric.
L-am găsit așteptând.
„Ai curaj, să-mi lași o notă,” am spus, așezându-mă.
„Thea, trebuie să-ți explic. N-am știut adevărul la început. Când mi-am dat seama, am furat stick-ul cu romanul și ți l-am trimis.”
„Și acum ce vrei?”
„O șansă.”
L-am privit lung. Apoi am ridicat un deget. „O întâlnire. Să nu o dai în bară.”
Și așa a început totul din nou, de data asta pe baze reale. Din trădare, am găsit ceva autentic. Am găsit iubirea.