Redactia.ro
Home » Știri » Lacrimi amare pentru Shara, eleva de 16 ani care a murit într-o casă din Dumbrava Roșie: «Drumul ei s-a oprit brusc». Ce au descoperit medicii la autopsie

Lacrimi amare pentru Shara, eleva de 16 ani care a murit într-o casă din Dumbrava Roșie: «Drumul ei s-a oprit brusc». Ce au descoperit medicii la autopsie

shara

Momente dureroase pentru o familie din Bucureşti. Shara, o elevă sclipitoare în vârstă de doar 16 ani a murit în urma unei hemoragii genitale puternice într-o casă din Dumbrava Roşie, judeţul Neamţ. Toți cei care au cunoscut-o sunt îndurerați și nu înțeleg ce s-a petrecut cu adevărat. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care adolescenta și-a pierdut viața, iar familia fetei se află în stare de șoc.

Shara a murit în casa unui adolescent pe care-l cunoscuse pe internet

Eleva de 16 ani și-a pierdut viața în noaptea de 30 spre 31 iulie, într-o casă din Dumbrava Roșie, județul Neamț. Ea se deplasase acolo pentru a se întâlni cu un tânăr de 19 ani pe care îl cunoscuse în mediul online. Adolescenta ar fi întreținut relații sexuale cu acesta și ar fi suferit o hemoragie puternică la nivel genital, în urmă căreia a decedat.

Conform medicilor legiști care au făcut autopsia fetei, în organismul acesteia au fost depistate substanțe interzise de lege. Procurorii DIICOT au deschis o anchetă, iar medicii legiști sunt de părere că substanțele ilegale consumate au contribuit la decesul adolescentei.

Profesoara Sharei a scris un mesaj emoționant pe Facebook

Toți cei care au cunoscut-o pe Shara sunt în stare de șoc și nu pot concepe cum s-a petrecut o asemenea tragedie. Scriitoarea Elena Volcinschi a publicat un mesaj emoţionant într-o postare pe Facebook, după ce a aflat că eleva din Bucureşti, pasionată de poezie şi lectură, s-a stins din viaţă în circumstanțe tragice.

„Dragi prieteni, A urcat la Ceruri în noaptea de 30 iulie 2023 UN ÎNGER FRUMOS ȘI CURAT PE NUME SHARA-ALEXA IONĂȘCHIȚĂ.

Era elevă la Colegiul Național-Dimitrie Cantemir din București.

Pasionată de cărți, lectură, grafică, iar în timpul liber, îi plăcea să se dezvolte prin artele marțiale sau călărie (a participat la mai multe concursuri, unde a obținut locuri fruntașe). A înființat un Cenaclu literar în cadrul colegiului, motivată și de talentul scriitoricesc al mai multor colegi.

Scrierea sa, era impecabilă, avea tot ce-i trebuia pentru aceasta; talent , har, dăruire, inteligență, emoție, sensibilitate. Mai mult de atât, avea un suflet frumos, curat și generos. A fost membră a Societății Scriitorilor Români și coordonator al Departamentului Cultural pentru Tineret al Cenaclului Mihail Grămescu.

A fost deasmenea și coordonator al Departamentului de Creație Literară pentru Copii și Tineret din cadrul Clubului Internațional al Pensionarilor fără Vârstă Lucky Marinescu –București.

A publicat lucrări în diverse reviste, în antologia Colegiului, și deasemenea a participat la numeroase întâlniri literare; s-a remarcat cu scrieri de excepție și în antologiile: Vacanță pentru toți copiii-2021, Moș Crăciun este pentru toți copiii-2021 și în volumul, Școală, educație, afirmare-2022, antologii care fac parte din programul cultural Promovăm Cultura, inițiator program și antologator, scriitor Elena Volcinschi.

A obținut diplome și premii pentru activitea literară. Shara noastră dragă, avea atâtea de spus, atât de multe de oferit! Din păcate însă, drumul ei plin de vise frumoase, dorinți și apirații s-a oprit brusc. A rămas în urma sa, o familie sfâșiată de suferință și durere, la fel și prietenii, dascălii, colegii și toți cei care am cunoscut-o și iubit-o. Cum să n-o fi iubit, când era ca o primăvară plină de viață, de înfloriri de frumusețe și candoare întru viață și iubire?

-LA SĂLCII-

de Shara Ionășchiță.

(fragmente)

‘Dragostea nu te așteaptă, să te hotărăști, nici nu te întrebă dacă vrei sau, dacă ești pregătit să iubești.Ea te lovește ca un duș rece, îți înfioară simțurile…Mereu am idealizat această idee de dragoste pură, cu iubire cum numai în basme găsești…soarta însă, pare să aibă planuri mărețe, până și în cele mai banale aspecte ale vieții’.

Minunata Shara, draga noastră copilă, s-a stins ca o făclie fragilă din lumină de stea în plină noapte.

Avea doar 16 ani! Drum lin spre stele suflet drag și frumos! Dumnezeu să te odihnească în leagănul veșnic al liniștirii celeste, în legănarea cântului baladei porumbesciene și sub făclia nestinsă a Luceafărului eminescian!

Condoleanțe familiei atât de îndurerate!”, a scris Elena Volcinschi în postarea de pe Facebook.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: