Grigore Madalina
Lia primise vestea pe care nimeni nu este pregătit să o audă. Medicii îi spuneau că timpul ei s-ar putea măsura în doar câteva zile, iar trupul îi devenea tot mai slăbit. În jurul ei erau aparate, perfuzii și oameni care vorbeau în șoaptă.
Totuși, femeia avea o teamă și mai mare decât aceea de a muri: ce urma să se întâmple cu tot ceea ce construise de-a lungul vieții.
Lângă ea se afla Maria, o infirmieră care ajunsese să-i câștige încrederea. Lia știa că nu mai putea face multe lucruri singură, însă mai avea suficientă putere pentru a pune în mișcare un plan despre care soțul ei, Ovidiu, nu trebuia să afle nimic.
„Nu am de gând să mor așa. Nu pentru el. Omul ăla m-ar îngropa de vie dacă ar putea, numai să pună mâna pe banii mei”, i-a mărturisit Lia Mariei.
În acel moment, femeia bolnavă a decis că nu mai avea nimic de pierdut.
Lia i-a cerut infirmierei să trimită un mesaj în secret
Maria nu știa în ce urma să fie implicată. Privea când spre Lia, când spre ușa salonului, de teamă ca cineva să nu intre și să audă conversația.
Pacienta i-a cerut un singur lucru: să trimită un mesaj unei persoane în care avea încredere.
Lia nu putea ajunge singură la telefon și nici nu voia ca Ovidiu să afle ce pregătea.
Maria s-a temut inițial. Știa că putea avea probleme dacă era descoperită, însă Lia a insistat. Pentru ea, acel mesaj reprezenta una dintre puținele șanse pe care le mai avea să-și recapete controlul asupra propriei vieți.
Textul pe care trebuia să-l trimită era extrem de scurt:
„Vino. E timpul.”
Atât.
Nicio explicație, niciun detaliu.
Lia i-a spus însă că mesajul trebuia trimis în aceeași zi, înainte ca Ovidiu să se întoarcă la spital. El nu trebuia să afle nimic.
Maria a ieșit din salon, iar Lia a rămas singură.
Pentru prima dată după luni întregi în care simțise că alții decid în locul ei, femeia avea impresia că își recuperase măcar o parte din putere.
O femeie misterioasă a apărut în salon
A doua zi dimineață, în timp ce asistentele schimbau perfuziile, cineva a bătut discret la ușă.
Nu era ora obișnuită de vizită.
Lia și-a ridicat privirea și a văzut o femeie în vârstă, îmbrăcată modest. Chipul ei trăda o viață deloc ușoară, însă privirea era hotărâtă.
„Lio…”, i-a spus femeia.
Lia a recunoscut-o imediat.
Era mătușa Ileana.
Femeia s-a apropiat de pat și a prins-o de mână. Pentru Lia, simplul gest a fost suficient pentru a simți că nu mai trebuie să ducă singură tot ceea ce urma.
„Am venit, mamă. Și nu te mai las. Spune-mi ce ți-a făcut nemernicul ăla”, i-a spus mătușa.
Lia i-a povestit tot.
Mătușa Ileana a ascultat-o cu lacrimi în ochi, dar nu venise acolo pentru a plânge. Voia să o ajute.
Lia i-a amintit că medicii îi mai dăduseră doar trei zile.
Răspunsul mătușii a fost simplu:
„Trei zile poate pentru ei. Da’ noi avem alt plan.”
Maria s-a întors cu vestea pe care Lia o aștepta
La scurt timp, Maria a intrat din nou în salon.
Era palidă și emoționată.
Mesajul fusese trimis.
Mai important, venise și răspunsul.
Persoana contactată urma să vină.
„Atunci începem”, a spus Lia.
În acele momente, Ovidiu nu bănuia nimic.
Când s-a întors la spital în acea după-amiază, a intrat în salon afișând aceeași imagine a soțului îndurerat. Numai că, de această dată, ceva se schimbase.
Pe un scaun se afla mătușa Ileana.
Ovidiu s-a oprit imediat.
Nu știa cine era femeia și, mai ales, ce căuta lângă soția lui.
„Cine sunteți?”, a întrebat el.
Răspunsul a venit fără ezitare:
„Eu? Sunt coșmarul tău, băiete.”
Lia a zâmbit.
Venise momentul să-i spună soțului ce pregătise.
„Nu vei pune mâna pe niciun leu”
Ovidiu a încercat să păstreze aparențele și i-a spus soției că ar trebui să se odihnească.
Numai că Lia nu mai avea de gând să tacă.
I-a spus că mai avea suficientă energie pentru a-i transmite un lucru esențial: el nu urma să primească banii la care sperase.
Potrivit poveștii, Lia susținea că își aranjase deja lucrurile astfel încât bunurile sale să ajungă la persoana pe care o alesese.
„Stai liniștit. Mai am destulă putere cât să-ți spun că… nu vei pune mâna pe niciun leu. Tot ce am am trecut, deja, pe numele cui trebuie. Tu rămâi cu teatrul tău ieftin.”
Ovidiu a înlemnit.
„Ce ai făcut?!”, a întrebat.
„Ceva ce-ar fi trebuit să fac mai demult”, i-a răspuns Lia.
Dar surpriza nu se terminase.
Lia urma să fie transferată la Cluj
În salon a intrat medicul-șef. Acesta discutase deja cu persoana contactată în secret de Lia: un specialist din Cluj, descris în poveste drept un vechi prieten al mătușii Ileana.
Medicul respectiv se oferise să o preia pe Lia și să încerce un nou tratament.
Dintr-odată, cele trei zile care păreau o sentință nu mai reprezentau singurul scenariu posibil.
Nimeni nu putea garanta că tratamentul avea să funcționeze. Lia nu știa dacă avea să mai trăiască o săptămână, o lună sau mai mult.
Dar avea din nou o șansă.
„Domnule, vă rog să ieșiți. Pacienta pleacă la Cluj”, i-a spus medicul-șef lui Ovidiu.
Soțul a rămas uluit.
Atunci, mătușa Ileana s-a ridicat și i-a spus:
„Pleacă să trăiască. Tu… du-te și vezi ce faci cu viața ta de acum.”
Tot ceea ce Ovidiu crezuse că urma să se întâmple se schimbase într-o singură zi.
Ultimele cuvinte pe care i le-a spus soțului
Lia a fost ridicată cu grijă și așezată pe targă.
Mătușa Ileana era lângă ea, iar Maria privea scena de la ușă.
Când targa a trecut prin dreptul lui Ovidiu, Lia l-a privit.
Mai avea ceva să-i spună.
„Știi ce-i ciudat, Ovidiu? Că, în timp ce tu numărai banii mei, eu am învățat cât valorez eu, de fapt.”
Apoi a venit replica prin care femeia a pus punct relației:
„Și nu valorezi niciun leu în viața mea.”
Ușile salonului au rămas în urmă.
Lia respira greu, iar nimeni nu știa dacă noul tratament avea să-i salveze viața. Povestea nu oferă un final medical miraculos și nici certitudinea vindecării.
Dar pentru Lia se schimbase deja ceva esențial.
Nu mai aștepta pur și simplu ca ceilalți să decidă ce se întâmplă cu ea.
Își chemase oamenii în care avea încredere, își pusese lucrurile în ordine și alesese să lupte până la capăt.
Nu știa cât timp îi mai rămăsese.
Nu știa dacă tratamentul din Cluj avea să reușească.
Știa însă un lucru: nu mai voia să fie victima nimănui.
Povestea este preluată de pe internet și nu ne asumăm veridicitatea acesteia
