Manchester i-a crescut preţul lui Paul Pogba! Jurnaliştii susţin că Manchester United a luat această decizie după ce a aflat că, mijlocaşul francez în vârstă de 26 de ani vrea să-i părăsească. Acum, vor 200 de milioane de euro faţă de 160 de milioane de euro cât doreau iniţial. Oricum, englezii i-au găsit deja înlocuitor. Vor să-l aducă pe Sergej Milinkovic-Savic, de la Lazio. Au făcut deja o ofertă de 80 de milioane de euro. Cel care i-a anunţat pe diavoli că Pogba îşi caută echipă şi vrea să plece de pe Old Trafford a fost chiar agentul jucătorului Mino Raiola.
Cine vrea să-l transfere pe Pogba
În ultima perioadă Juventus şi Real Madrid au fost cluburile interesate de seviciile mijlocaşului francez. Campioana Italiei se pare că nu îl mai vrea acum. Singurul interesat fiind antrenorul lui Real, Zinedine Zidane. Francezul şi-a exprimat de mult dorinţa de a-l aduce pe compatriotul său. Îl consideră esenţial pentru reconstrucţia echipei Real Madrid. Dar, cum Manchester i-a crescut preţul lui Paul Pogba, rămâne de văzut dacă spaniolii mai rămân în cursă pentru a-l achiziţiona.
Câte trofee are Paul Pogba
Mijlocaşul a revenit la Manchester United, de la Juventus, în 2016, pentru 105 milioane de euro. La patru ani după ce fusese pierdut gratis de englezi.
Pogba a luat două trofee cu Manchester United, Cupa Ligii şi Europa League, după ce a câştigat opt trofee cu Juventus: patru titluri, două Cupe şi două Supercupe ale Italiei. De la revenirea la Manchester a marcat 31 de goluri în 135 de meciuri.






















