Redactia.ro

Marina Almășan trece prin clipe cumplite. Fosta soție a lui Victor Socaciu a ajuns la spital: „Nu mai puteam…”

Marina Almășan

Marina Almășan a trecut prin clipe de panică, după ce a ajuns la spital. Fosta soție a lui Victor Socaciu a avut nevoie de îngrijiri medicale, după un moment de neatenție. Ce s-a întâmplat, de fapt.

Marina Almășan a ajuns la spital

Marina Almășan a ajuns pe patul de spital, după ce a avut parte de un moment de neatenție și un mic…accident. Fosta soție a lui Victor Socaciu abia s-a vindecat de COVID-19, însă problemele se pare că n-au dispărut. Aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce osul de la gleznă i s-a rupt. Inițial, Marina a crezut că este vorba despre o entorsă, însă ulterior a realizat că a fost mult mai grav de atât.

”În ziua în care mi-am rupt piciorul, m-am întors din drum. Chiar mă gândeam atunci, pentru că sunt oarecum superstițioasă, am o așa tensiune când îmi taie calea o pisică neagră, de exemplu, îmi zic că poate poartă ghinion. Așa mi-am spus și atunci când m-am întors din drum, că-mi uitasem telefonul acasă.(…) Am călcat strâmb pe stradă, pe un drum denivelat, eram cu nasul în telefon, am o entorsă, dar mi s-a fisurat și osul gleznei”,a declarat Marina Almășan, pentru impact.ro.

Marina Almășan, nevoită să stea cu piciorul în ghips

Fosta soție a lui Victor Socaciu a crezut că nu este totul așa grav. Marina credea că va scăpa doar cu un bandaj, însă n-a fost deloc așa. Aceasta este nevoită să stea o lună cu piciorul în ghips. Glezna i s-a umflat atât de tare încât nu a mai putut merge. ”Se umflase glezna, nu mai puteam merge. Patru săptămâni trebuie să stau cu piciorul în ghips”, a mai spus fosta soție a lui Victor Socaciu, pentru sursa citată mai sus.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri