Redactia.ro

Mario Iorgulescu, obligat să se prezinte personal în fața instanței. Magistrații analizează contestația la condamnarea pentru accidentul din 2019

Mario Iorgulescu

Mario Iorgulescu va trebui să se prezinte personal în fața magistraților Curții de Apel București la data de 1 aprilie, atunci când judecătorii vor analiza contestația formulată în legătură cu condamnarea primită pentru accidentul rutier din toamna anului 2019, în urma căruia Dani Vicol și-a pierdut viața.

Potrivit datelor din dosar, la momentul producerii accidentului, Mario Iorgulescu se afla sub influența substanțelor interzise, iar acest aspect a fost unul dintre elementele centrale ale anchetei și ale procesului desfășurat în ultimii ani.

Condamnat definitiv, dar fără să execute pedeapsa

Fiul lui Gino Iorgulescu a fost condamnat definitiv, în luna decembrie 2024, la o pedeapsă de 8 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Cu toate acestea, Mario Iorgulescu nu a executat până în prezent nicio zi din pedeapsa stabilită de instanță, deoarece imediat după producerea accidentului din 2019 a plecat în Italia, unde a fost internat într-o clinică de psihiatrie.

În ultimii șase ani, acesta a trecut prin mai multe instituții medicale din Italia, schimbările de clinică fiind determinate, potrivit relatărilor sale, de diverse probleme întâmpinate în aceste centre.

Mărturiile despre perioada petrecută în clinicile din Italia

Într-un interviu acordat recent, Mario Iorgulescu a vorbit despre experiențele trăite în perioada în care a fost internat în mai multe clinici de psihiatrie din Italia, afirmând că unele dintre aceste episoade au fost extrem de dificile.

Am schimbat foarte multe clinici pentru că s-au întâmplat tot felul de nenorociri. Am avut situații în care am fost în clinici cu oameni cu foarte mari probleme de sănătate mintală, pentru că asta e și boala mea, doar că la mine se manifestă uneori pozitiv, mai violent, negativ. Depinde de situații, de stare.

Eu nu sunt mereu fluent. Eu n-am o stare dreaptă. Eu sunt ba sus, ba jos. Ori sunt foarte deprimat, ori sunt foarte supărat, ori sunt foarte fericit. Depinde. Nu se știe niciodată. Eu pot să clachez la orice secundă. Am avut situații în care m-am trezit noaptea cu colegi care mă sugrumau și m-am trezit din somn să-i bat, ca să nu mor, să nu mă omoare în somn„, povestea, recent, Mario Iorgulescu într-un interviu acordat lui Dan Capatos.

Obligația de a se prezenta personal în fața judecătorilor

În prezent, Mario Iorgulescu este citat personal în dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București, ceea ce înseamnă că va trebui să se prezinte în fața instanței pentru a participa la judecarea contestației depuse împotriva condamnării.

Până acum, în majoritatea procedurilor judiciare, acesta a fost reprezentat de tatăl său, Gino Iorgulescu, care a obținut tutela pe motiv că fiul său ar avea probleme de sănătate psihică.

În noul dosar însă, instanța a dispus citarea directă a lui Mario Iorgulescu, ceea ce ar putea duce la revenirea acestuia în România pentru a participa la proces.

Dosarul privind conducerea sub influența substanțelor va fi rejudecat

Pe lângă analiza contestației privind condamnarea pentru accidentul mortal, instanța urmează să reia și judecarea unui alt aspect important din dosar. Magistrații vor rejudeca cauza în care fusese dispusă anularea acuzației de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, anulare decisă anterior ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Această situație a dus inițial la reducerea pedepsei stabilite în cazul lui Mario Iorgulescu.

Posibilitatea majorării pedepsei

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis însă recursul formulat de Parchet, iar instanța a dispus rejudecarea acestui aspect al dosarului , scrie spynews.ro

În urma acestei decizii, judecătorii vor reanaliza situația juridică a infracțiunii legate de conducerea sub influența substanțelor. În prezent, Mario Iorgulescu mai are de executat aproximativ opt ani din pedeapsa inițială de 13 ani și 8 luni stabilită în dosar. Totuși, în urma rejudecării, există posibilitatea ca instanța să decidă o majorare a pedepsei, în funcție de concluziile care vor rezulta din analiza cauzei.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: