Redactia.ro

Mărturie de la tragedia feroviară din Spania. Un român descrie momentele de groază

Accident Spania

Unul dintre cei doi români răniți ușor în urma tragediei feroviare din Spania este Robert, un bărbat din Călărași. Acesta se întorcea acasă după ce participase la petrecerea de majorat a fiului său, care împlinise 18 ani. Deși nu a suferit răni grave, experiența l-a marcat profund, iar după accident a rămas cu insomnii și imagini greu de uitat.

Robert a povestit, într-o intervenție pentru Digi24, momentele dramatice trăite în trenul de mare viteză implicat în coliziune. El a surprins și panică instalată imediat după impact, trimițând o înregistrare realizată în primele clipe de după accident.

„Eu veneam de la Madrid, că a împlinit băiatul meu 18 ani și mă întorceam acasă. Când am văzut că suntem în linie dreaptă, frânează, nu prea mi-a plăcut senzația. Mi-am sprijinit picioarele de scaunul din din față și mâinile și după două secunde a venit bubuitura și s-a speriat toată lumea. Scaune pe sus, genți… Cam asta a fost prima senzație”, a povestit românul, potrivit Digi 24. 

Potrivit relatării sale, impactul a fost urmat de un haos generalizat, iar pasagerii au încercat să se ajute unii pe alții, înainte de sosirea echipajelor de intervenție.

„Două trenuri care s-au lovit, de fapt, și al nostru, cum era mai departe și opreau toți la primul tren, și până și-au dat seama că mai era unul care a întârziat, și a trebuit să scoatem de acolo persoane, cinci-șase persoane, cel puțin, am scos. Eram eu, încă doi băieți sau alții afară care trăgeam de ei și-i scoteam de acolo, din tren. Ce să vă zic? Imagini de coșmar, de filme de groază”, a spus Robert.

Bărbatul a explicat că are o legătură aparte cu trenurile, deoarece a copilărit în apropierea locomotivelor, bunicul său fiind mecanic de tren. Tocmai această experiență l-a făcut să simtă, cu câteva secunde înainte de impact, că ceva nu este în regulă.

„Am avut o senzație că ceva nu e bine. Primul lucru – am trimis un mesaj pe un grup la familie, întâi au crezut că e o glumă. Apoi au început să mă sune, când și-au dat seama și au văzut știrile. Știau că sunt în tren, dar n-am mai răspuns, pentru că eram acolo, ajutam, să punem haine pe cei cărora le era frig”, a mai declarat el.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: