„Am filmat toată dimineața lui din ziua aceea. Era într-o stare incredibil de bună, am luat un mic dejun perfect, am avut îmbrățișările, săruturile și râsetele noastre obișnuite pe drumul spre aerodrom. I-am făcut ice coffee-ul lui preferat, pentru drum… Am surprins pe cameră ultimul lui ‘Te iubesc’, cu zâmbetul lui minunat, chiar înainte de ultima lui decolare… O jumătate de oră mai târziu… Oamenii aceștia m-au ținut în picioare doar prin faptul că au fost acolo într-o zi în care eram complet pierdută”.
Mihaela Rădulescu a continuat seria dezvăluirilor sale, oferind detalii cutremurătoare despre perioada imediat următoare tragediei. Ea a mărturisit că, în primele două săptămâni după pierderea lui Felix Baumgartner, a trecut printr-o stare fizică și emoțională extrem de dificilă: nu a reușit să doarmă aproape deloc și a slăbit aproximativ 12 kilograme, pe fondul stresului și al suferinței.
În același timp, a fost nevoită să se ocupe singură de toate aspectele complicate care au urmat: discuțiile cu avocații, procedurile legate de anchetă, autopsia, dar și drumurile zilnice la morgă. Potrivit spuselor sale, povara acestor responsabilități a fost cu atât mai greu de dus cu cât nu a avut parte de sprijinul familiei sau al prietenilor apropiați ai lui Felix. Ea a subliniat că aceștia nu au contactat-o nici măcar pentru a se interesa de starea ei sau pentru a-i oferi ajutor.
În contrast, vedeta și-a exprimat profunda recunoștință față de oamenii care au fost cu adevărat alături de ea în acele momente critice. A amintit de prietenii din Italia care au intervenit imediat după tragedie și au sprijinit-o concret, dar și de fratele ei, care a venit din România pentru a-i fi aproape.
Cel mai dureros moment
Unul dintre cele mai dureroase momente descrise de ea a fost cel în care a asistat la închiderea definitivă a sicriului. De asemenea, a povestit despre drumul lung, de aproximativ 12 ore, parcurs din Italia până în Austria, timp în care a urmărit neîncetat sicriul vizibil prin luneta mașinii funerare, trăind intens fiecare clipă a despărțirii.
Vezi această postare pe Instagram




















