Redactia.ro

Mihai Mărgineanu, declarații emoționante despre soția sa. „Este femeia care a făcut dintr-un golan…”

GALERIE FOTO (2) Andreea Mărgineanu

Mihai Mărgineanu este unul dintre artiștii din România care se bucură de multă dragoste din partea publicului său. Reușește mereu să stârnească râsul celor din jur, iar oamenii l-au apreciat mereu pentru talentul său muzical și simțul umorului dezvoltat. Este foarte norocos însă și pe plan personal, iar soția lui este o femeie deosebită.

Născut în data de 2 octombrie 1969, Mihai Mărgineanu a devenit cunoscut în țara noastră datorită talentului său muzical, dar și a aparițiilor sale în serialul „Las fierbinți”. Este un bărbat cu un simț al umorului deosebit, iar acest lucru s-a reflectat atât în muzica sa, cât și în interpretarea personajului pe care-l aduce la viață, Ardiles.

Mihai Mărgineanu, declarații emoționante despre soția sa

De-a lungul anilor, artistul a decis să fie foarte modest cu viața sa personală, iar detaliile care au ieșit le iveală au fost destul de puține. Este căsătorit de mai bine de 13 ani, însă a preferat să nu-mi expună soția în mediul public. Astfel, cei doi și-au trăit căsnicia departe de scandalurile specifice lumii mondene, iar povestea lor a fost scrisă doar prin intermediul muzicii lui Mihai, care de multe ori i-a dedicat partenerei sale diferite melodii.

Recent, Mihai Mărgineanu a decis să-și lase publicul să vadă o latură a sa pe care a ținut-o ascunsă până acum. A vorbit despre soția sa, Andreea, dar și despre momentul în care urmau să se căsătorească, iar ea n-a bănuit nicio secundă ce urma să se întâmple.

Povestea dintre Mihai și Andreea începe pe când erau doar niște copii și se jucau în fața blocului. Au fost legați de o simplă prietenie, iar viața i-a adus mai apoi din nou împreună. S-au revăzut în 2005 și de acolo totul a decurs cum nu se poate mai frumos pentru ei. Artistul s-a lăsat cucerit, iar cea care urma să-i fie soție a făcut primul pas către el.

„Ea a făcut primul pas! Eu eram prea prost ca să am vreo inițiativă. Jur! ”, a mărturisit Mihai Mărgineanu pentru Viva!.

Artistul a organizat întreaga nuntă fără ca soția lui să știe nimic

Andreea Mărgineanu

Cel mai frumos moment din viața lor, nunta, a fost un eveniment la care Andreea Mărgineanu nu s-ar fi așteptat niciodată. I-a mărturisit lui Mihai că își dorește să fie mireasă, iar el a făcut tot posibilul să-i îndeplinească visul. A organizat întreaga nuntă fără știrea ei și a reușit să facă totul exact cum i-a fost povestit.

„Andreea este femeia care a făcut dintr-un golan ordinar și scârbos un bărbat pe care te poți baza. Deci, merită tot și orice! Și am dorit să fac totul ca să-i îndeplinesc acel vis nebun care îi sălășluia prin gânduri: să se mărite în picioarele goale, pe plajă, la Vama Veche. A fost o pregătire de o lună, timp în care toată lumea știa, mai puțin ea.”, a mai declarat artistul pentru aceeași sursă.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: