Accident grav pe Autostrada A3, miercuri dimineață, unde traficul spre Ploiești a fost blocat după ce un TIR încărcat cu piatră s-a răsturnat în apropiere de Snagov, în județul Ilfov. În urma incidentului, viața șoferului a fost salvată datorită intervenției a trei militari francezi din batalionul multinațional NATO dislocat la Cincu, conform unui comunicat transmis de Ministerul Apărării din Franța.
Militarii francezi de la Cincu au salvat șoferul de TIR răsturnat pe A3
Potrivit informațiilor oficiale, cei trei militari se aflau în drum spre Ploiești când au observat camionul venind din sens opus, pierzând controlul, rupând parapetul de siguranță și oprindu-se chiar în fața lor. Militarii au acționat imediat, acordând primul ajutor și securizând zona pentru a preveni alte incidente.
Intervenție eroică
După ce au încercat fără succes să comunice cu șoferul blocat în cabină, unul dintre militari a spart geamul cu mâinile goale pentru a intra în vehicul și a verifica starea acestuia. Șoferul se afla în stare de șoc, astfel că a fost scos rapid din cabină și dus la distanță de TIR-ul avariat, în condițiile în care combustibilul se scurgea din motor, iar fumul devenea tot mai dens. Militarul care a spart geamul a suferit răni la încheieturi, însă a continuat intervenția cu ajutorul unui alt participant la trafic.
„Pe autostrada A3 București – Ploiești, trei militari francezi din batalionul multinațional NATO, dislocat la Cincu, unde Franţa este națiune-cadru, au venit în ajutorul șoferului unui camion care fusese implicat întrun accident”, informează comunicatul.
Sursa foto: RTV
În tot acest timp, ceilalți doi militari au ghidat echipajele de intervenție pentru a ajunge cât mai repede la victimă și au menținut zona în siguranță până la sosirea autorităților române.
Comunicatul subliniază că cei trei militari, specialiști în transport logistic, au acționat exemplar și au contribuit decisiv la salvarea vieții șoferului de TIR. Generalul de brigadă Cyrille Mathias, reprezentantul național al Franței și locțiitor al comandantului Diviziei Multinaționale Sud-Est din România, i-a felicitat pentru curajul și solidaritatea demonstrate în această situație critică.
„Aceștia au intervenit rapid pentru a acorda primul ajutor șoferului camionului, asigurând totodată zona accidentului. După ce au încercat fără succes să comunice cu șoferul aflat în cabina tirului, unul dintre militarii francezi a spart geamul cu mâinile pentru a pătrunde în interior și a verifica starea șoferului, care se afla în stare de șoc. Deși rănit la încheieturi, cu ajutorul unui alt participant la trafic, militarul francez a reușit să ducă șoferul camionului cât mai departe de vehiculul avariat, în condițiile în care din motor se scurgea combustibil şi ieşea fum. Între timp, ceilalți doi militari francezi au continuat să securizeze zona și să ghideze echipajele de intervenție cât mai aproape de victimă”.
„Cei trei militari, specialiști în transport logistic, cu ajutorul celuilalt conducător auto, au salvat viața șoferului de tir”, se arată în comunicat.