Redactia.ro
Home » Știri » Ministrul ucrainean de Interne, mesaj clar după negocierile purtate la Gomel! Ucraina nu capitulează

Ministrul ucrainean de Interne, mesaj clar după negocierile purtate la Gomel! Ucraina nu capitulează

Luni, 28 februarie, au avut loc primele negocieri între o delegație rusă și una ucraineană în scopul de a încheia un armistițiu între cele două țări. Din păcate, primele negocieri nu au adus pacea mult dorită, însă s-au trecut în revistă aspecte importante, care vor fi rediscutate în termen de câteva zile. Iată ce a declarat ministrul ucrainean de Interne după ce aceste discuții s-au finalizat.

Concluziile după primele negocieri între ruși și ucraineani

O lume întreagă a așteptat, astăzi, cu sufletul la gură concluziile negocierii între delegația rusă și cea ucraineană. Discuțiile au avut loc pe teritoriul Belarusului, în orașul Gomel, și s-au desfășurat în trei reprize de-a lungul a șase ore.

Consilierul șefului Oficiului Președintelui Ucrainei, Mikkhailo Podoliak, a declarant imediat după negocieri că e nevoie de consultări suplimentare, motiv pentru care ambele delegații se întorc la Moscova, respectiv Kiev.

„Delegațiile ucrainene și rusești au încheiat astăzi prima rundă de negocieri; scopul lor a fost încetarea focului pe teritoriul Ucrainei și a acțiunilor militare. Am stabilit o serie de priorități pe care le vom analiza, pentru a lua decizii, pentru a vedea cum putem pune în practică înțelegerile. Părțile merg în capitalele lor și părțile s-au înțeles ca în viitorul imediat apropiat să mai avem o rundă de negocieri unde temele abordate vor face pași concreți. Urmatoarea rundă de negocieri va fi la granița Belarus-Polonia”, a declarat consilierul prezidențial, Mihail Podoleac, potrivit digi24.ro.

Ministrul ucrainean de interne, după negocieri

După prima rundă de negocieri, ministrul ucrainean de Interne a declarat că țara lui nu este pregătită să cedeze presiunilor din partea liderului rus. Acesta a dat asigurări că Ucraina nu se va supune și nu va capitula în fața Rusiei. „Ucraina nu este pregătită să se supună, ori să capituleze în fața Rusiei”, ar fi spus Denis Monastîrski.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini