În ultimii ani, numărul accidentelor provocate de șoferii care s-au urcat la volan deși se aflau sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise a crescut considerabil, așadar autoritățile au luat o decizie cât se poate de radicală.
Șoferii beți și drogați care produc accidente mortale vor ajunge în spatele gratiilor
Luni, pe 6 februarie, s-a votat legea potrivit căreia șoferii băuți, drogați sau fără permis vor ajunge după gratii dacă sunt autorii unui accident mortal. Schimbarea legislativă a venit în contextul în caree, în ultimii ani, sute de șoferi au comis accidente din cauza consumului de alcool și stupefiante, iar zeci de oameni și-au pierdut viața, complet nevinovați.
Proiectul de lege a fost depus de Robert Cazanciuc și a fost votat astăzi în Senatul României. „Toți cei care cred că pot conduce un autovehicul fără permis, băuți sau drogați trebuie să știe că vor merge direct la închisoare în situația în care vor produce un accident rutier soldat cu victime”, a motivat Robert Cazanciuc.
România se află în topul unei statistici sumbre. Țara noastră conduce în topul european atunci când vine vorba despre numărul deceselor cauzate de accidente rutiere, valorile înregistrate aici depășind dublul celor înregistrate la nivelul Uniunii Europene.
Ce sancțiune riscă șoferii dacă sunt prinși sub influența băuturilor alcoolice la volan
Șoferii care urcă la volan, deși au consumat băuturi alcoolice riscă nu doar o amendă usturătoare, să rămână fără carnet, ci și deschiderea unui dosar penal. Totuși, deschiderea unui dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice depinde de nivelul de alcoolemie avut de către șofer.
O alcoolemie cuprinsă între 0.1 și 0.40 mg/litru alcool pur în aerul expirat reprezintă o contravenție. Șoferul se va alege cu o sancțiune de 9-20 de puncte de amendă. La o astfel de contravenție, amenda este cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei. În plus, dreptul de a conduce pe drumurile publice se va suspenda pentru o perioadă de 90 de zile.
În cazul în care șoferul are o alcoolemie mai mare de 0.40 mg pe litru atunci acest fapt reprezintă o infracțiune, iar șoferul autoturismului va fi dus la spital pentru recoltarea probelor biologice. În plus, i se va deschide și dosar penal. Dacă șoferul refuză să fie transportat la spital atunci el riscă să primească amendă penală sau să pedeapsa cu închisoarea între 1 și cinci ani. Sancțiunile menționate anterior sunt valabile și în cazul șoferilor care depășesc valoarea de 0.80 mg litru alcool pur în aerul expirat.






















