Joe Biden a căzut pe o scenă, iar momentul a fost surprins pe camerele video. Președintele american s-a împiedicat de un sac de nisip. Iată imaginile care au făcut rapid înconjurul lumii.
Joe Biden a căzut pe o scenă. Președintele american s-a împiedicat de un sac
Joe Biden s-a împiedicat și a căzut pe o scenă amplasată în campusul Academiei Forțelor Aeriene, din Colorado. Președintele SUA, în vârstă de 80 de ani, fusese invitat să înmâneze diplome absolvenților.
Biden a avut nevoie de ajutor ca să se ridice. După ce a strâns mâinile absolvenților, s-a întors spre locul său, s-a împiedicat şi a căzut pe scenă, s-a sprijinit în mâini, apoi s-a ridicat pe un genunchi ajutat de trei persoane.
Biden falls on stage at the U.S. Air Force Academy graduation ceremony pic.twitter.com/I8batO1794
— BNO News (@BNONews) June 1, 2023

După ce s-a amestecat printre alţi oficiali, Biden a zâmbit şi a făcut un semn că este bine.
Casa Albă a avut și o reacție în urma acestui incident. Directorul de comunicare al Casei Albe, Ben LaBolt, a ținut să transmită pe Twitter că președintele se simte bine și că incidentul a avut loc pentru că era un sac cu nisip pe scenă în timp ce dădea noroc.