Președintele Nicușor Dan a recunoscut vineri, 18 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă susținute în Germania, că imaginea Poliției Române este afectată negativ în prezent, în special din cauza modului în care este gestionat cazul crimei de la Miheșu de Câmpie, județul Mureș.
Emil Gânj este de negăsit de mai bine de o săptămână
Potrivit declarațiilor sale, faptul că principalul suspect — Emil Gânj, acuzat că și-ar fi ucis concubina și i-ar fi incendiat cadavrul — nu a fost încă depistat de autorități, ridică semne de întrebare în privința eficienței structurilor de aplicare a legii.
Gânj este căutat de mai bine de o săptămână, iar absența unor progrese clare în prinderea lui contribuie la erodarea încrederii publice în Poliția Română. Nicuşor Dan a admis că, la peste o săptămână de la crimă şi cu suspectul încă în libertate, imaginea Poliţiei nu este una bună.
Nicușor Dan: Este o imagine proastă pentru Poliţia Română
”Nu am date statistice ca să-mi spună într-o altă ţară, ca referinţă din persoane în care comit diferite acţiuni, cât la sută Poliţia reuşeşte să identifice. Evident că, fiind cazul atât de mediatizat, evident că este o imagine proastă pentru Poliţia Română, dar nu ştiu dacă nu am date care să compar ce se întâmplă în alte părţi”, a spus şeful statului.
Întrebat despre modul în care polițiștii români gestionează ancheta și dacă există situații comparabile în alte țări, președintele a precizat că nu deține statistici sau informații concrete privind cazuri similare din afara României — cazuri în care suspecți de crimă au reușit să evite capturarea de către autorități pentru o perioadă atât de lungă.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș a transmis, luni, către instanță, o solicitare de arestare preventivă în lipsă pentru Emil Gânj, principalul suspect într-un caz de crimă care a șocat comunitatea din Miheșu de Câmpie.
Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, este căutat de peste o săptămână de autorități, fiind acuzat că și-ar fi ucis concubina, o tânără de doar 23 de ani, după care ar fi incendiat locuința în care se afla trupul acesteia, în încercarea de a distruge probele. Forțe semnificative de polițiști participă la căutările care se desfășoară în mai multe localități din județul Mureș și din împrejurimi.
Emil Gânj este urmărit penal pentru mai multe infracțiuni grave
În ultima perioadă, anchetatorii au audiat mai mulți apropiați ai suspectului, inclusiv membri ai familiei și prieteni, iar percheziții și descinderi au fost efectuate în locații unde acesta ar fi putut căuta refugiu.
Potrivit datelor comunicate de procurori, Emil Gânj este urmărit penal pentru mai multe infracțiuni grave: omor calificat cu premeditare, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu și încălcarea prevederilor unui ordin de protecție.
Profilul penal al suspectului este unul periculos: Gânj are antecedente pentru violență domestică și a executat o pedeapsă cu închisoarea pentru omor, după ce în trecut a ucis un alt bărbat. A fost eliberat condiționat în urmă cu peste cinci ani.
Surse judiciare au declarat pentru România TV că, în încercarea de a grăbi capturarea suspectului, Poliția Română intenționează să ofere o recompensă în valoare de 5.000 de euro persoanei care va furniza informații esențiale ce pot duce la localizarea și prinderea lui Emil Gânj.
Mama victimei afirmă că bărbatul nu a acționat singur
Mama Andei Maria Gyurcă, tânăra din Miheșu de Câmpie ucisă cu brutalitate și incendiată în propria locuință, a oferit o mărturie cutremurătoare pentru Antena 3 CNN, dezvăluind detalii șocante despre modul în care Emil Gânj, fostul iubit al fiicei sale, ar fi plănuit și comis crima.
Femeia susține că omorul nu a fost un act impulsiv, ci rezultatul unei acțiuni premeditate, organizate în detaliu. Potrivit declarațiilor sale, Emil Gânj ar fi urmărit-o pe Anda Maria, cunoscându-i programul și obiceiurile, iar momentul atacului ar fi fost ales cu grijă, astfel încât să poată acționa fără a fi surprins.
Mai mult, mama victimei afirmă că bărbatul nu a acționat singur. În toată perioada în care se sustrage autorităților, Gânj ar fi beneficiat de sprijinul unor apropiați – persoane care i-ar fi oferit adăpost, hrană sau informații despre anchetă, contribuind astfel la evitarea capturării.
„Avea benzină la el. Și înainte cu 2 zile mi-a spus o rudă mai apropiată că l-a văzut pe un șogor de-al lui (n.r. cumnat, rudă), că s-a dus la Șeulia de Câmpie și a cumpărat de acolo benzină. A avut (n.r. complici) rude foarte apropiate, prieteni. Nu mai pot să cred în nimeni, dacă a sărit gardul de la o vecină mi se pare oribil, pentru că a avut un plan foarte bine pus la cale. Nu știu de unde avea el banii.
Rudele și surorile îl întrețin, care veneau aici tot timpul, la casa lui, făceau curat, veneau cu valize, veneau cu fel și fel de genți mari, veneau și cu mobilă, cu fotoliu. Deci tot timpul, ba venea un cumnat, ba venea o soră, ba venea cealaltă, deci tot timpul făceau curat, măturau 5 minute, băgau bagajele în casă și plecau”, a spus mama Andei.