Dacian Cioloș va ocupa funcția de consilier prezidențial începând de luni, 6 aprilie 2026, potrivit unui decret semnat de președintele Nicușor Dan și publicat în Monitorul Oficial.
Decizia a fost oficializată vineri, 3 aprilie, de către Administrația Prezidențială.
„Preşedintele României decretează: Articol unic – Începând cu data de 6 aprilie 2026, domnul Dacian-Julien Cioloş se numeşte în funcţia de consilier prezidenţial”, se arată în documentul semnat de șeful statului.
Numirea vine la scurt timp după ce Dacian Cioloș a fost anunțat drept candidatul României pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei, informație prezentată de președintele Nicușor Dan în cadrul unui eveniment dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei.
Dacian Cioloș s-a născut la Zalău, în 27 iulie 1969, și a copilărit în comuna Pericei, județul Sălaj. A urmat Liceul Agricol din Șimleu Silvaniei, apoi Facultatea de Horticultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, unde a obținut diploma de inginer horticultor.
Ulterior, și-a continuat studiile în Franța, la École nationale supérieure agronomique din Rennes, unde a beneficiat de o bursă guvernamentală, și la École nationale supérieure d’Agronomie și Universitatea Montpellier I, unde a obținut un master în economia dezvoltării agricole și rurale.
Cariera sa profesională a început în cadrul Comisiei Europene, unde a lucrat în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, contribuind inclusiv la implementarea programului SAPARD, esențial pentru pregătirea agriculturii românești în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
În 2002, a activat în cadrul Delegației Comisiei Europene în România, iar ulterior a ocupat funcții în Ministerul Agriculturii, inclusiv cea de consilier al ministrului și purtător de cuvânt pentru România în cadrul Comitetului Special pentru Agricultură al Consiliului Uniunii Europene.
În perioada mai – octombrie 2007, a fost subsecretar de stat pentru afaceri europene, iar între 2007 și 2008 a ocupat funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
În 2010, Dacian Cioloș a fost desemnat comisar european pentru agricultură și dezvoltare rurală, funcție pe care a deținut-o până în 2014, perioadă în care a coordonat una dintre cele mai importante reforme ale Politicii Agricole Comune.
Ulterior, a fost numit consilier special pentru securitate alimentară de către Jean-Claude Juncker, iar în noiembrie 2015 a fost desemnat prim-ministru al României de către Klaus Iohannis. Mandatul său s-a încheiat în ianuarie 2017.
În 2019, a fost ales europarlamentar pe lista Alianței 2020 USR PLUS și, ulterior, a devenit liderul grupului Renew Europe din Parlamentul European, funcție pe care a ocupat-o până în octombrie 2021.
În martie 2025, Dacian Cioloș a fost numit consilier onorific al președintelui interimar Ilie Bolojan, având responsabilități legate de coordonarea și monitorizarea parteneriatelor strategice ale României.
Numirea sa ca și consilier prezidențial marchează revenirea într-o poziție-cheie la nivelul Administrației Prezidențiale.






















