Un român aflat în concediu, pe Insula Halkidiki din Grecia, le-a povestit internauților care sunt condițiile din țara elenă, dar și cât l-a costat să mănânce și să bea. Bineînțeles că, pe litoralul românesc prețurile sunt diferite.
Cât costă un pahar de bere pe o plajă din Grecia
Un turist român și-a descris experiența din concediul de anul acesta, pe o pagină de Facebook, special concepută pentru review-uri de la diferite persoane care au mai vizitat Insula Halkidiki. Bărbatul respectiv a dat detalii despre vacanța pe care a petrecut-o în țara elenă, spunând că a stat în Thalatta Kalamitsi Village Camp, iar acolo a găsit prețuri rezonabile. A plătit pe un șezlong, 1.5 euro și l-a folosit toată ziua. Pe o bere a dat 4 euro, iar un Gyros, l-a costat 3.5 euro.
Se pare că Berea este puțin mai scumpă față de prețurile de pe litoralul românesc. Pe o plajă de la noi din Mamaia, de exemplu, trebuie să scoți din buzunar 14 lei, asta însemând 2.84 euro. Atunci când vine vorba de un șezlong, prețurile sunt mari la noi în țară. Nici nu se compară cu Grecia! La capitolul mâncare este cunoscut deja faptul că România are prețuri exorbitante. Un gyros de porc costă la noi pe litoral 28 de lei, un preț mare față de unul din Grecia, care te costă între 17-18 lei.
Postarea făcută de român
”Thalatta Kalamitsi Village Camp, prețuri rezonabile 1.5 euro/șezlong toată ziua, o bere 4 euro pe plaja, Gyros 3.5 euro, este și supermarket, restaurant, bar pe plaja și un împinge tava. Lumea este civilizata, liniște în camping, care este dotat cu băi, dușuri, bucătărie. Poate ne recomandați ceva de vizitat prin zonă, suntem cu mașina. Vacanță plăcută tuturor!”, este postarea făcută de turistul respectiv, pe grupul Forum Halkidiki, de pe Facebook.