Georgescu Dragos
Maria Agripina este o femeie simplă, dintr-un sat de munte, care și-a crescut singură cei trei copii, cu sacrificii și dăruire, doar pentru ca într-o zi, să se trezească singură și uitată.
Femeia s-a născut într-o familie modestă, într-un sat izolat, unde fiecare zi era o luptă pentru supraviețuire. De mică, a învățat să muncească alături de părinți, învârtindu-se printre câmpuri și grădini, purtând în suflet dorința de a-și construi o viață mai bună. A visat mereu să-și găsească liniștea într-o familie a ei, înconjurată de copii care să o iubească necondiționat.
A rămas văduvă cu trei copii mici
După ce s-a căsătorit cu Vasile,vecinul său de pe uliță, un bărbat simplu dar muncitor, Maria și-a început viața de soție și mamă. Au avut trei copii – Andrei, Ana și Ioana. Încă de la naștere, fiecare dintre ei a fost o bucurie imensă pentru Maria. Ea și-a dedicat întreaga viață pentru a le oferi tot ce avea mai bun, chiar și atunci când lucrurile nu mergeau bine. Vasile, soțul ei, a murit când cei mici erau încă mici, lăsând-o pe Maria să își crească singură copiii.
Rămasă singură fără ajutor, Maria lu’ Turcu, așa cum era cunoscută în sat, a tras din greu pentru a avea cele pune pe masă celor trei fii.
Ani de zile, Maria s-a trezit în zori pentru a munci pământul, a aduna lemne pentru iarnă și a tot ce trebuie prin casă. Deși viața a fost grea, nu s-a plâns niciodată. Copiii ei au devenit sensul existenței sale, iar Maria spera că, odată ce vor crește, vor aprecia tot ce a făcut pentru ei și vor rămâne aproape de ea. În momentele de slăbiciune, când oboseala o copleșea și sănătatea începea să îi trădeze trupul, își spunea că toate sacrificiile vor merita în cele din urmă.
Au plecat toți trei deodată
Andrei, fiind cel mai mare, a fost primul care a plecat la oraș pentru a-și căuta de lucru. Maria l-a încurajat, visând la ziua când el se va întoarce și va ajuta să întrețină gospodăria. Apoi, Ana a plecat la facultate, iar mai târziu Ioana s-a măritat și s-a mutat cu soțul ei. Deși Maria simțea durerea despărțirii, a acceptat toate acestea cu inima deschisă, înțelegând că și copiii ei își construiau acum propriile vieți.
Anii au trecut, iar Maria și-a petrecut zilele așteptând să primească vești de la ei. La început, copiii sunau, mai veneau în vizită de sărbători sau trimiteau scrisori. Însă pe măsură ce timpul a trecut, vizitele au devenit tot mai rare, telefoanele tot mai scurte, iar Maria se trezea tot mai des singură. Gospodăria care altădată era plină de râsete și mișcare, acum era goală și tăcută.
Și-au abandonat mama
La un moment dat, Maria a început să simtă că lucrurile se schimbă. Copiii ei nu mai veneau acasă de sărbători, mereu găseau scuze – ba erau prea ocupați, ba aveau alte planuri. Pe măsură ce treceau anii, Maria a devenit tot mai neliniștită, întrebându-se unde a greșit. Își aminti cum le-a spălat hainele, le-a gătit mâncarea preferată și a muncit neîncetat pentru a le oferi tot ce avea. Nu își putea explica de ce acum, când ea avea mai mult ca oricând nevoie de ei, copiii ei păreau să fi uitat de ea.
Într-o zi, Maria s-a îmbolnăvit grav. Timpul și eforturile de o viață își spuneau cuvântul, iar trupul ei slăbit nu mai putea face față. A trimis vorbă copiilor, sperând că măcar acum, în acest moment de cumpănă, vor veni să o vadă. Andrei, care acum trăia într-un alt oraș, i-a spus că nu poate veni pentru că are un proiect important la serviciu. Ana, ocupată cu familia ei, i-a spus că va veni „când va avea timp”. Iar Ioana, deși locuia cel mai aproape, a găsit de asemenea o scuză.
