Georgescu Dragos
Horia Moculescu a murit la vârsta de 88 de ani. Compozitorul s-a stins în spital în urma unor grave complicații.
Pensia jenantă pe care o primea Horia Moculescu după 42 de ani de muncă. Suma care i-a fost luată de stat
Deși a fost una dintre figurile emblematice ale muzicii românești, Horia Moculescu nu a avut parte de o recompensă financiară pe măsura contribuției sale culturale. Într-un interviu acordat în urmă cu cinci ani, artistul vorbea despre pensia primită de la stat – în jur de 2.000 de lei – și o făcea, ca de obicei, cu umor și finețe.
„Poştaşul meu mi-a adus astăzi pensia şi mi-a spus că se jenează să mi-o dea. În jurul meu, pe acolo unde stau eu, nu sunt decât pensii de 7, 8, 10.000, 15.000, 20, 30, 35.000. Şi ăla cu 35.000 spunea că vrea să facă o plângere să i se recalculeze pensia”, povestea maestrul.
Apoi a adăugat cu sarcasmul său inconfundabil:
„Eu, care am o pensie nesimţită, sunt bucuros că statul s-a îndreptat asupra mea şi mi-a luat 300 de lei din pensie.”
Declarația, făcută în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu, a devenit virală, fiind interpretată ca o critică subtilă la adresa sistemului care, de multe ori, nu știe să-și aprecieze valorile.
Maestrul explica atunci că, după 42 de ani de activitate, contribuțiile sale au fost recalculate, iar punctajul a scăzut fără o explicație clară:
„Am primit o hârtie prin care mi se spunea că nu mai am 1.895 de puncte, ci 1.700. Și, ca urmare, pensia mea a scăzut. Mi-a venit cu 300 de lei mai puțin.”
Deși era dezamăgit, Horia Moculescu a privit totul cu demnitate, preferând să transforme situația într-un moment de reflecție: „Nu mă plâng. Am trăit o viață frumoasă. Am făcut ceea ce am iubit. Asta e adevărata plată.”
De-a lungul anilor, Horia Moculescu a scris istorie în muzica românească. A compus peste 500 de piese, a colaborat cu cei mai importanți artiști și a creat unele dintre cele mai iubite șlagăre.
Melodii ca „Să mori de dragoste rănită” (Mirabela Dauer), „Viața e frumoasă”, „Primăvara mea”, „Te-aștept să vii” sau „O lume minunată” au devenit parte din identitatea culturală a României.
A fost și rămâne unul dintre puținii compozitori capabili să îmbine eleganța clasică cu sensibilitatea contemporană. În fiecare notă se simte educația sa muzicală solidă și dragostea pentru frumos.
Dincolo de imaginea publică, Horia Moculescu era un om profund, cu o gândire lucidă și o sinceritate dezarmantă. Își recunoștea greșelile, vorbea deschis despre viața personală, dar nu căuta niciodată compasiune.
„Nu m-am considerat niciodată un geniu. Am fost doar un om care și-a făcut meseria cu pasiune. Muzica nu se scrie pentru glorie, se scrie pentru suflet”, spunea într-un interviu.
Relația cu fiica sa, Nidia, a fost una specială, plină de afecțiune și înțelegere. Ea îi moștenise sensibilitatea și dragostea pentru artă. De multe ori, apăreau împreună în emisiuni, iar privirea lui Horia trăda o mândrie discretă.
Model pentru tânăra generație
Chiar și la 88 de ani, Horia Moculescu era un exemplu pentru tinerii artiști. Nu doar prin muzica sa, ci prin atitudinea de viață. La festivaluri, la evenimente, în platouri de televiziune, venea mereu elegant, punctual, cu o vorbă bună pentru fiecare.
Nu suporta superficialitatea și era exigent cu oricine se apropia de scenă fără respect pentru meserie. „Publicul simte. Nu-l poți păcăli. Dacă urci pe scenă doar ca să te vezi la televizor, mai bine stai acasă”, spunea adesea.
Această exigență venea dintr-o dragoste sinceră pentru artă și dintr-o convingere fermă: că muzica adevărată trebuie să aibă suflet.
De-a lungul timpului, Horia Moculescu a fost invitat în zeci de emisiuni TV și radio. Fie că vorbea despre muzică, viață sau societate, discursurile sale erau întotdeauna inteligente, ironice și pline de farmec.
„Am văzut multe, am trăit mult. Ce nu am învățat încă este cum să fiu bătrân. Eu încă gândesc ca la 40 de ani, doar că obosesc mai repede”, glumea maestrul într-un interviu.
Aceeași ironie o folosea și când vorbea despre pensie sau despre sistem: „Poate că statul se gândește că, dacă am compus atâtea melodii, pot trăi din ecou.”
În ciuda vârstei, Horia Moculescu nu a încetat niciodată să muncească. A fost mereu prezent acolo unde muzica cerea vocea lui, fie ca jurat, prezentator, pianist sau simplu spectator.
Pentru artiștii tineri, prezența lui la Mamaia era o binecuvântare. Pentru cei care l-au cunoscut, Horia Moculescu a fost mai mult decât un maestru – a fost un model de profesionalism, eleganță și dragoste pentru artă.
„Cât timp pot cânta, trăiesc”
Aceasta era deviza maestrului. Pentru el, muzica era aer, medicament și sensul vieții. A refuzat să se retragă, a refuzat să devină o amintire.
Chiar și la 88 de ani, venea la repetiții, la jurii, la festivaluri. Cu bastonul lângă scaun, dar cu zâmbetul pe buze, privea scena ca pe o extensie a propriei inimi.
„Atâta timp cât se mai aude o notă din pianul meu, înseamnă că sunt viu”, spunea adesea.
