Redactia.ro

Ce a pățit Alex Delea imediat după ce a primit trofeul Survivor România? Războinicul, lovit de ghinion

GALERIE FOTO (2)

Imediat cum și-a luat în primire trofeul Survivor România, războinicul Alex Delea a fost lovit de ghinion. Iată ce i s-a întâmplat la doar câteva ore de la terminarea show-ului.

Ce a pățit Alex Delea după ce a fost desemnat câștigător

La doar câteva ore după ce a fost desemnat câștigător al competiției Survivor România, Alex Delea și-a pierdut telefonul.

De-abia intrase în posesia mobilului, după cinci luni, că l-a și pierdut. În euforia momentului, războinicul nu și-a dat seama ce face cu obiectul și dus a fost.

Din fericire, cei din producție l-au ajutat cu un telefon și acesta a reușit să-și acceseze conturile de pe rețelele de socialziare: „Să știți că mi-am așteptat telefonul timp de 5 luni de zile. Mi-am primit telefonul și l-am pierdut în câteva ore. Mi-am pierdut telefonul.

Ăsta (n.r.: cel cu care se filma) nu este telefonul meu. Am putut și eu în sfârșit să intru pe Instagram. Nu l-am găsit, nu i-am dat de cap. Tot ce voiam să știți este că sunt bine, sunt bucuros. Sunt cel mai fericit om din lume”, a spus Alex Delea pe Instastory.

A dormit cu trofeul în pat

Încântat peste măsură de reușita sa, Alex Delea a fost de nedespărțit de trofeul Survivor România. Acesta a postat în mediul online mai multe cadre prin care a arătat că a dormit chiar cu trofeul în pat.

Sincer cum îl știm, Alex Delea a declarat că îi este greu să se reobișnuiască cu dormitul în pat. După ce cinci luni le-a dormit pe o rogojină pusă direct pe pâmânt, războinicului i se pare ireal confortul de care are parte în ultimele zile din Dominicană.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: