Redactia.ro

Pilonul 2 de pensii, tot mai aproape de majorare: contribuția ar putea ajunge la 6% până în 2027. Proiectul a trecut tacit de Senat

pilonul 2

Contribuția la Pilonul 2 de pensii private ar putea fi majorată etapizat în următorii ani, după ce Senatul a adoptat tacit, miercuri, un proiect de lege care prevede creșterea cotei de contribuție de la nivelul actual de 4,75% la 5,25% în anul 2026 și la 6% începând cu 2027. Inițiativa legislativă a trecut de primul for parlamentar odată cu împlinirea termenului de dezbatere și vot, la data de 2 februarie, urmând să fie transmisă Camerei Deputaților, care are rol decizional.

Pilonul 2 de pensii, tot mai aproape de majorare

Proiectul de lege modifică Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat și stabilește un calendar clar de majorare a contribuțiilor. Astfel, de la 1 ianuarie 2026, cota ar urma să crească la 5,25%, iar de la 1 ianuarie 2027 să ajungă la 6%. În prezent, contribuția la Pilonul 2 este de 4,75%, un nivel considerat inferior țintei stabilite inițial la momentul lansării sistemului de pensii private obligatorii.

Inițiatorii proiectului, deputații PNL Raluca Turcan și Florin Roman, explică în expunerea de motive că legea adoptată în 2004 prevedea o creștere graduală a contribuției de la 2% la 6% într-un interval de opt ani, cu majorări anuale de 0,5 puncte procentuale. Acest calendar nu a fost respectat, din cauza crizelor economice și financiare care au marcat ultimii 15 ani, perioadă în care au existat numeroase amânări și derogări.

Potrivit inițiatorilor, datele demografice și financiare indică faptul că, după anul 2030, sistemul public de pensii, Pilonul 1, va întâmpina dificultăți majore în asigurarea unei rate adecvate de înlocuire a salariului prin pensie. În acest context, Pilonul 2 este considerat un element esențial pentru viitorii pensionari. În prezent, peste 8,4 milioane de români contribuie la fondurile de pensii administrate privat, iar o parte semnificativă dintre aceștia vor începe să solicite plata pensiilor în următorii 5–10 ani.

George Moț, expert în pensii private, a declarat că majorarea contribuțiilor ar reprezenta un pas important pentru consolidarea sistemului. Acesta a subliniat că nivelul actual de 4,75% este mult sub pragul de 6%, care ar fi trebuit atins încă din anul 2016. În opinia sa, adoptarea și promulgarea acestei propuneri ar fi benefică pentru toți participanții la Pilonul 2.

Expertul a explicat că o contribuție mai mare nu ar însemna doar pensii viitoare mai consistente, ci și un impact pozitiv asupra economiei. Fondurile de pensii ar dispune de sume mai mari pentru investiții, inclusiv pe bursa locală și în titluri de stat. În prezent, fondurile de pensii private se numără printre cei mai importanți finanțatori ai statului român, prin achiziția de titluri de stat, contribuind la acoperirea unei părți semnificative din datoria publică.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: