Nicolescu Daniela
Lumea artistică din România este în doliu după pierderea actriței Marinela Chelaru, una dintre cele mai îndrăgite figuri ale scenei și televiziunii. Cunoscuta actriță, care a adus zâmbete publicului timp de zeci de ani, s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani. Deși în ultimii ani a traversat momente dificile, marcate de probleme grave de sănătate, vestea dispariției sale a venit ca un șoc pentru colegi, prieteni și fani.
Trupul neînsuflețit al actriței a fost depus duminică, 12 octombrie, la capela Cimitirului Tudor Vladimirescu, de pe Șoseaua Antiaeriană din București, acolo unde cei care au cunoscut-o și au iubit-o au venit să-i aducă un ultim omagiu. Foști colegi de scenă, prieteni și oameni simpli au venit să își ia rămas-bun de la cea care a fost sinonimă cu energia, umorul și bucuria de a trăi.
Ce i-a spus Marinela Chelaru prietenei sale, înainte să moară
Printre cei prezenți s-a aflat și o prietenă apropiată a actriței, care i-a fost alături în ultimele luni de viață. Ea a povestit despre legătura strânsă pe care o aveau și despre felul în care Marinela, chiar și în momentele de suferință, își păstra optimismul. În ciuda durerilor și a slăbiciunii, actrița continua să vorbească despre proiecte și planuri, refuzând să se lase învinsă de boală. Această forță interioară a fost una dintre trăsăturile care au definit-o întreaga viață.
„Ultima oară am vorbit cu ea acum trei zile. Pentru că noi ne propusesem un grup de colege să ne vedem pe 30 octombrie, așa, neoficial. Noi, între noi, că e și vacanță la copii. Și îmi spuseseră colegele că ea nu se simțea bine, dar zic mă, eu totuși încerc. Am încercat, mi-a răspuns cam greu, soțul mi-a răspuns, mi-a dat-o imediat. Nu mai era vocea ei”, a spus prietena actriței pentru CANCAN.ro.
Marinela Chelaru a fost cunoscută nu doar pentru talentul ei, ci și pentru bunătatea pe care o răspândea în jur. Cei care au lucrat cu ea spun că era genul de om care aducea lumină într-o încăpere, mereu pregătită să ridice moralul celor din jur. De la scenă până la ecran, prezența ei transmitea autenticitate și bucurie, valori tot mai rare într-o lume artistică grăbită și adesea impersonală.
Cum era Marinela Chelaru în tinerețe
În tinerețe, Marinela Chelaru era o tânără ambițioasă, serioasă și plină de energie. Învăța cu pasiune, dornică să își construiască un viitor solid, într-o perioadă în care disciplina și munca erau esențiale. Alături de colegele ei de la liceul pedagogic, a traversat ani de studiu intens, reușind să facă față unui program încărcat, dar mereu cu zâmbetul pe buze. Era competitivă, dar corectă, mereu dispusă să ajute și să îi încurajeze pe cei din jur.
„Nu prea bine. Hai, lasă, zic, trecem peste asta. Te mai duci la spital? „Nu, nu-mi trebuie, nu.” Nu te supăra, hai, liniștită. Ea avea o voce luminoasă, o voce caldă, o voce pusă numai pe trăznăi. Mai trăznea câte una, mai zicea. Era o plăcere să vorbești cu ea, dar acum era liniștită. Și i-am explicat despre ce-i vorba. Și i-am zis: „Nu-ți face probleme, eu stau în apropiere, eu stau aici, pe Antiaeriană”, și i-am spus: „Nu-ți face probleme, eu te iau cu mașina, eu te duc, eu te aduc. Nu-ți faci probleme.” „Știu”, zicea ea, „că tu nu mă lași, iubirea mea, nu mă lași tu.” „Nu te las, mă”, i-am spus. „Hai, te las să te odihnești și, când o fi aproape, te sun.” Asta a fost ultima discuție cu ea. Ca să aflu ieri… nici acum nu-mi vine să cred.
Vreau să zic că, atunci când am venit la capelă, am mângâiat-o și am pupat-o pe frunte. Mie nu mi-e frică de morți. Am pupat-o pe frunte și am simțit așa, zic: „Mă, nu se poate.” Eu tot zic că nu e ea. Eu tot zic că nu e ea. La cine ați aflat vestea? M-a sunat o altă fostă colegă, și pe urmă am început să văd pe Facebook. Am dat de știrea voastră de la Cancan, am văzut știrea, am mai văzut și altele și, din aproape în aproape, am vorbit cu soțul. Pe urmă mi-a dat un număr de telefon, am vorbit cu o doamnă și mi-a dat toate relațiile. Am întrebat-o dacă îmi permite, că așa mi s-a părut corect, fiind o persoană publică, să fac un anunț pe Facebook pentru colegiile de liceu. I-am spus: „Doamnă, să nu aveți nicio impresie, nu suntem paparazzi, nu suntem.” „Da, doamnă, puneți”, mi-a spus. Și am pus un anunț, și atunci am mai ținut legătura între noi. Noi suntem așa, un nucleu de vreo 15-20 care încă vorbim.
Am fost multe, am fost 36-37. Din păcate, s-au mai dus colege. Cred că ea ar fi a treia sau a patra. Pentru că noi am cunoscut-o mai mult în perioada aceasta, după faimă, dar atunci, când nu o știa nimeni. Când nu o știa nimeni, era un om obișnuit, așa cum eram toate. Învățam de rupeam cartea, că nu eram așa, generația Z, ca acum. Și mai ales că noi am avut un mare dezavantaj: la 15 septembrie 1977, am aflat că facem doi ani într-unul. Am terminat liceul pedagogic, clasele a XII-a și a XIII-a, pentru că, în perioada respectivă, pedagogicul, sanitarul și sportivul făceau 13 clase.
Aveam un program… nu pot să spun ce orar aveam! Desen, sport și cuvioară. Îți dai seama cum veneam la clasă. Dar, v-am spus, ne ajutam foarte mult și am făcut și perioada de practică. Era un om — adică, cum să zic — exista o competiție între noi, dar toate învățam bine. Adică eram interesate să ne creăm o bază, să avem niște cunoștințe cu care să putem face față. Dovadă că, de exemplu, eu am luat post la „Săptămânal”. Am lucrat zece ani la grădinița Apaca — în zilele noastre, e 274. Greu, și alte colege au luat la Mea Nela și multe alte grădinițe. Dar peste tot am făcut față cu brio.”, a mai spus femeia.
Povestea Marinelei Chelaru rămâne una despre voință, talent și bunătate, iar amintirea ei va dăinui în sufletele celor care au cunoscut-o și au iubit-o. Prietenii și colegii de scenă spun că actrița va rămâne mereu un simbol al optimismului și al pasiunii pentru artă, o femeie care a știut să transforme suferința în zâmbet și viața în spectacol.
