Redactia.ro
Home » Știri » Polițiștii de frontieră au avut parte de un șoc! Ce au găsit în podeaua unei mașini, care încerca să intre în România

Polițiștii de frontieră au avut parte de un șoc! Ce au găsit în podeaua unei mașini, care încerca să intre în România

GALERIE FOTO (2)

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, au avut parte de o ”surpriză”. Oamenii legii au depistat, ascunși în podeaua unui autoturism, doi cetățeni sirieni, care au încercat să intre ilegal în România.

Cum s-a întâmplat totul

Totul s-a întâmplat, luni dimineața, în jurul orei 05.12, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, unde s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria, un cetățean bulgar, în vârstă de 34 de ani.

Polițiștii de frontieră au efectuat un control asupra mijlocului de transport, în urma căruia au constatat că în podeaua autoturismului sunt confecționate două locuri special amenajate, prin sudarea unor carcase metalice, poziţionate pe șasiu, accesul realizându-se prin ridicarea scaunelor din spate.  Acolo, au fost descoperite ascunse două persoane de sex masculin, care nu posedau documente de identitate.

Ce au transmis autoritățile

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că persoanele depistate sunt cetățeni sirieni. Tinerii au declarat că s-au ascuns în autoturismul respectiv în timp ce se aflau pe teritoriul orașului Sofia, din Bulgaria, achitând șoferului suma de 1.500 de euro, fiecare, pentru a-i transporta în Austria.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, șoferul, cetățenii sirieni și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impugn”, a transmis purtătorul de cuvânt S.T.P.F. Dolj, Băzăvan Giulia Ștefania.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini