Georgescu Dragos
Petra Iuliana Pintelei, una dintre cele mai cunoscute voci ale comunității persoanelor cu dizabilități din România, a trecut recent printr-o experiență care ridică semne de întrebare grave asupra corectitudinii angajărilor în instituțiile publice. A candidat pentru un post dedicat protecției drepturilor persoanelor cu dizabilități, a obținut cel mai mare punctaj, dar a fost respinsă în favoarea unui candidat fără dizabilități, susținut politic. Deși meritul ar fi trebuit să cântărească decisiv, votul politic a decis altceva. Petra vorbește astăzi nu doar pentru ea, ci pentru o întreagă comunitate ignorată.
Povestea Petrei, tânăra cu dizabilități care a obținut cel mai mare punctaj pentru un post public dedicat protecției persoanelor cu dizabilități, dar a fost respinsă în favoarea unui candidat cu susținere politică
Petra Pintelei nu este doar o tânără nevăzătoare cu o pregătire remarcabilă, ci și o activistă respectată, cu ani de implicare în apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Când a decis să candideze pentru un post într-o instituție publică subordonată Senatului, a făcut-o cu încredere în valorile meritocrației.
Nu a apelat la influența pe care o are în spațiul public. Nu a avut în spate vreun partid, vreo rețea de sprijin sau vreun lobby politic. A mers singură, cu dosarul sub braț, în fața Comisiei pentru Drepturile Omului și Egalitatea de Șanse. Iar acolo, în baza CV-ului, a activității și a interviului, Petra a fost cea mai bine evaluată dintre cei patru candidați înscriși, conform paginii de Facebook Gemenii Graur.
Trei dintre candidați aveau dizabilități, unul nu. Petra a obținut cel mai mare punctaj. Cu toate acestea, postul a fost atribuit celui fără dizabilități, care obținuse un scor inferior. Motivul? Votul politic din plen. Un vot care a ignorat complet scorurile obținute în evaluare și a pus pe primul loc apartenența de partid.
„Nu cer milă. Cer echitate”: semnalul de alarmă transmis de Petra
Petra nu s-a declarat surprinsă, ci mai degrabă dezamăgită. Cunoștea, din experiență, barierele invizibile care le sunt puse în cale persoanelor cu dizabilități. Dar a sperat, poate pentru prima dată, că lucrurile s-ar putea schimba. Că meritele reale, pregătirea, determinarea și implicarea vor conta mai mult decât carnetul de partid.
Într-un mesaj public emoționant, Petra a spus simplu: „Nu cer milă. Cer echitate. Cer să conteze pregătirea, nu carnetul de partid. Cât timp ne vom mai preface că susținem persoanele cu dizabilități, dar le vom închide ușile în față exact când vor să contribuie și ele la binele comun?”.
Cuvintele ei nu sunt doar o reacție personală. Sunt ecoul unei întregi comunități care, deși este des invocată în discursurile politice, este rar reprezentată real în instituțiile decizionale.
Ironia amară a întregii situații constă în faptul că Petra a candidat pentru un post într-o instituție care are exact menirea de a apăra drepturile persoanelor cu dizabilități. O instituție care, în teorie, ar trebui să promoveze incluziunea, echitatea, egalitatea de șanse.
Dar exact această instituție a fost scena unei decizii profund discriminatorii, care a favorizat un candidat fără dizabilități, în dauna unui profesionist dedicat și competent, cu experiență directă și cu un profil ideal pentru poziția respectivă.
Este, spune Petra, „o formă de discriminare subtilă, deghizată în proceduri”. Totul părea corect: candidaturi, audieri, punctaje. Doar că, în final, votul nu a contat pe baza performanței, ci a preferințelor politice.
Ea a mai adăugat: „Am fost evaluată, am fost aplaudată, dar nu am fost aleasă. Pentru că, în România, vocea celor ca mine este ascultată doar când nu încurcă pe nimeni.”
Cine este Petra Iuliana Pintelei și de ce contează povestea ei
Petra Iuliana Pintelei nu este o necunoscută. Este o tânără nevăzătoare care și-a construit singură cariera și reputația, fără scurtături, fără compromisuri. A absolvit studii superioare, este expertă în politici sociale și a lucrat activ cu organizații internaționale pentru promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.
De ani de zile, Petra militează public pentru o societate mai incluzivă, în care fiecare om, indiferent de dizabilități, să aibă acces egal la oportunități. A vorbit la conferințe, a publicat articole, a participat la consultări cu instituții publice. Vocea ei a fost mereu una rațională, dar fermă. O voce care cere normalitate, nu tratamente speciale.
Povestea ei contează pentru că reflectă realitatea a mii de români care, în ciuda pregătirii și competenței lor, sunt opriți la porțile sistemului. Petra este doar un caz vizibil, dar dincolo de ea există sute de povești nespuse, oameni care au renunțat în tăcere pentru că au înțeles că nu au nicio șansă într-un sistem controlat politic.
„Nu vreau să fiu o excepție pe care o aplaudăm, dar o ținem departe de decizie. Vreau să fiu una dintre multele persoane cu dizabilități care pot contribui real, în mod firesc, la binele comun.”
Cazul Petrei nu trebuie să rămână un simplu subiect de știre. El trebuie să declanșeze o dezbatere serioasă despre cum sunt alese persoanele care ocupă funcții publice, mai ales cele care au ca misiune protejarea categoriilor vulnerabile.
Ce mesaj transmite această decizie? Că persoanele cu dizabilități pot fi chemate la consultări, pot fi lăudate pentru curaj și inteligență, dar nu sunt demne să ocupe posturi-cheie? Că meritul lor este bun doar în teorie, dar în practică sistemul are alte criterii?
Petra nu cere revizuirea deciziei în favoarea ei. Cere, în schimb, ca întregul mecanism să fie reevaluat. Cere transparență. Cere ca persoanele cu dizabilități să nu fie doar simboluri decorative, ci să aibă drepturi reale la reprezentare, influență și putere decizională.
„Am fost crescută să cred că dacă muncești, dacă înveți, dacă îți dedici viața unui ideal, poți schimba lumea. Poate că încă mai cred asta. Dar știu acum, mai clar ca oricând, cât de mult costă să te ții de acest ideal.”
