Laciu Andreea
Când mi-am propus să gătesc pentru prima dată în viața mea un prânz „de neuitat”, nu m-am gândit că o să salvez lumea. Și totul a început cu o mâncare simplă: o tocăniță. Care s-a transformat într-un adevărat dezastru culinar, dar… din fericire, unul cu happy end!
Călătoria mea culinară începe cu o promisiune
Nu sunt un bucătar natural. Toată viața mea am considerat că mâncarea e un mister al lumii și că cineva acolo sus mi-a dat o „memorie defectuoasă” când venea vorba de rețete. Dar într-o zi, mi-am zis: „Astăzi o să fac o tocăniță ca la mama acasă!” (sau măcar așa am sperat).
Am citit toate rețetele posibile și imposibile de pe internet, am notat fiecare ingredient și am făcut un plan strategic. Faza în care m-am gândit că aș putea deveni un chef celebru în lume, doar dintr-o tocăniță, a fost foarte reală. Habar n-aveam că urma să intru într-un adevărat „film de acțiune” în bucătărie.
Aș fi trebuit să dau alarmă, dar era prea târziu
Am început cu legumele. Le-am curățat, le-am tăiat, le-am pus într-o tigaie… și am realizat că nu aveam destul ulei. Dar, în loc să mă opresc, am improvizat! Dacă nu aveam ulei, puneam apă, nu? Da, logic. Sau așa credeam eu la acel moment.
Când am adăugat apa, uleiul n-a fost singurul ingredient care „a dispărut”. Legumele au început să arate ca un amestec bizar între un soup de legume și un fel de fiertură nucleară. Acum că eram pe cale de a înlocui o tocăniță cu o „supa semi-translucidă de legume la grătar”, mi-am dat seama că ceva nu era în regulă. Așa că m-am hotărât să adaug… un strop de vin roșu. Și apoi încă unul… și încă unul.
În câteva minute, bucătăria mea arăta ca un „laborator de experimente”. Ce se întâmplase? Tocănița nu mai avea doar legume și apă. Avea și vin, dar și un pic de ketchup pe care l-am adăugat din greșeală (nu întrebă nimeni de ce îl aveam acolo). Nu mă îngrijoram, însă… Am amestecat totul cu speranța că „gătesc ceva diferit, nu neapărat mai bun”.
A apărut și salvarea… accidentală
Când mi-am dat seama că nu am carne, m-am panicat. „Cum poate o tocăniță să fie fără carne?!” M-am uitat la frigider, iar ochii mi-au căzut pe… o cutie de ton! „Perfect!” am zis, „o să fac o tocăniță cu ton!” A fost un moment de „geniu” inspirat, care avea să transforme totul într-o adevărată… catastrofă culinară.
Am adăugat tonul, am dat focul mai mare și am început să dansez în jurul oalei, convins că o să ies cu o capodoperă. Când, deodată, am auzit o ușă sunând. Cine ar putea să sune în mijlocul acestei nebunii? „Trebuie să fie cineva care vrea să mă salveze din această capcană culinară”, m-am gândit.
Era vecinul meu, George. A intrat și a simțit imediat ceva ciudat în aer. „Mmm, ce miroase a… Apocalipsă?!” a zis el, cu un zâmbet larg.
„Nici nu știi ce am făcut! E o tocăniță cu ton! Sau… nu știu, ceva care ar putea opri războiul!” am răspuns eu, cu un pic de disperare. George a zâmbit, dar m-a întrebat dacă vrea să-i dau o gustare. Am privit-o și am zis „Da, poți să o încerci… Dar să nu mă blestemi dacă ai o revelație globală despre ce am gătit!”
Un rezultat imprevizibil
Am așezat o porție și i-am dat-o. George a gustat. Și-a închis ochii pentru câteva secunde și mi-a zis: „Asta… asta are potențial!”
Mi-a luat câteva secunde să înțeleg ce voia să zică. Se referea la faptul că am reușit să combin absolut orice ingredient într-o mâncare care avea un gust complet imprevizibil… dar nu neapărat unul rău. Îi plăcuse!
„Știi ce? Îți spun eu! Ar putea să devină o nouă modă culinară, mâncarea apocaliptică! Dacă o iei pe piață, vei salva lumea!”
Cine știe ce viitor strălucit mă aștepta
Așadar, în final, am „salvat lumea” – nu din vreo criză globală, ci dintr-o criză culinară, iar George m-a convins că am dat naștere unei rețete care putea deveni celebră. Așa că poate, într-o zi, mă veți auzi vorbind despre „tocănița apocaliptică cu ton”.
Și, cine știe, poate chiar devine un trend!
Sursă foto: Pixabay
