Redactia.ro
Home » Știri » Prima Doamnă a României, omagiu adus Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii FOTO

Prima Doamnă a României, omagiu adus Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii FOTO

Iată mesajul de condoleanțe transmis de Prima Doamnă a României, după ce Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a trecut la cele sfinte!

Prima Doamnă a României, omagiu adus Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Prima Doamnă a României i-a adus un omagiu Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în mediul online:

„Un omagiu adus unui model de iubire, demnitate, respect, Umanitate!
Condoleanțe Familiei Regale și Marii Britanii!”, a postat Prima Doamnă a României, Carmen Iohannis pe Facebook.

Klaus Iohannis, mesaj de condoleanțe Regelui Charles al III-lea

Președintele României, Klaus Iohannis a avut și el un mesaj de condoleanțe pentru Regele Charles al III-lea:

„În numele poporului român și al meu personal, doresc să transmit Majestății Voastre, întregii Familii Regale și poporului britanic condoleanțe și compasiune pentru dureroasa pierdere suferită”, a scris Klaus Iohannis pe Twitter.
„Majestatea Sa Regina a fost un lider excepțional, care și-a servit patria cu devotament și responsabilitate desăvârșită, reprezentând un simbol al stabilității și un veritabil reper moral pentru întreaga lume. Cele șapte decade în slujba Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și a întregului Commonwealth rămân în istoria umanității drept un reper și inspirație pentru noi toți și generațiile viitoare”, se mai arată în mesaj.

Casa Regală a României, omagiu adus Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Majestatea Sa Margareta a României a aflat cu imensă durere vestea tragică a trecerii la cele veşnice a Majestăţii Sale Regina Elisabeta a II-a, anunţă Biroul de presă al Custodelui Coroanei:

Majestatea Sa Margareta a României și ASR Principele Consort, alături de întreaga Familie Regală, au aflat cu imensă durere vestea trecerii la cele veșnice a Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Suverana britanică a încetat din viață în această seară la Castelul Balmoral, în Scoția.
Regina Elisabeta a II-a și Regele Mihai I, ambii descendenți ai Reginei Victoria, au fost legați întreaga viață prin afecțiune, admirație și prietenie.
Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a avut în Regina Elisabeta a II-a, de-a lungul întregii vieți, un inegalabil sprijin, model de cârmuire regală și curaj, un far luminos. Regina Elisabeta a fost mereu prezentă în viața Familiei Regale române și a păstrat o neîntreruptă legătură de familie.
După dispariția Regelui Mihai și a Ducelui de Edinburgh, pentru Majestatea Sa Margareta, Regina Elisabeta a II-a a fost un punct de referință fundamental, un sprijin moral, intelectual, afectiv și instituțional.
Toate generațiile din Familiile Regale română și britanică au fost apropiate, dar pentru generația de astăzi, Regina Elisabeta a II-a și Principele Philip rămân drept modele spirituale și profunde surse de inspirație.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, cel mai longeviv monarh al Regatului Unit

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost cel mai longeviv monarh al Regatului Unit. Aceasta a murit la Balmoral la vârsta de 96 de ani, după ce a domnit timp de 70 de ani. Familia sa s-a adunat la moșia sa din Scoția, după ce joi, la începutul zilei, au crescut îngrijorările cu privire la starea sa de sănătate.

Regina a urcat pe tron în 1952 și a fost martora unor schimbări sociale enorme.

Odată cu moartea ei, fiul ei cel mare, Charles, fostul Prinț de Wales, va conduce țara în doliu, în calitate de nou rege și șef de stat pentru 14 regate din Commonwealth.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: