Iustin Petrescu a obținut prima decizie favorabilă în procesul deschis împotriva influenceriței Marilu Dobrescu. Curtea de Apel a admis ordonanța președințială solicitată de acesta, stabilind că Marilu trebuie să elimine un anumit videoclip de pe canalul ei de YouTube și să nu mai publice, temporar, conținut referitor la el. Hotărârea este definitivă și executorie, însă are caracter provizoriu până la soluționarea dosarului principal.
Prima victorie în instanță pentru Iustin Petrescu
Conflictul dintre cei doi a izbucnit după ce Marilu a publicat un material video de peste o oră, intitulat „Totul despre abuzatorul meu”, în care își acuza fostul iubit de comportamente abuzive și descria modul în care s-ar fi încheiat relația lor. După apariția clipului, Iustin Petrescu a intentat acțiune în instanță, solicitând despăgubiri și depunând, în paralel, o ordonanță președințială pentru a opri temporar publicarea unor astfel de materiale.
Tribunalul București respinsese inițial ordonanța, însă Iustin a contestat hotărârea la Curtea de Apel. Din cauza protestului magistraților, decizia a întârziat, fiind pronunțată abia pe 24 noiembrie. Curtea a schimbat soluția primei instanțe și a admis cererea.
Decizia Curții de Apel este definitivă
Potrivit informațiilor publicate de paginademedia.ro, hotărârea obligă influencerița să șteargă videoclipul contestat și să se abțină de la orice postări despre Iustin Petrescu până la finalizarea procesului de fond.
„Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Admite în parte cererea. Obligă pârâta să restricţioneze accesul public la videoclipul „Totul despre abuzatorul meu” postat în data de 30.05.2025 pe canalul de Youtube al acesteia până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. 21133/3/2025.
Obligă pârâta să restricţioneze accesul public la toate materialele foto-video-audio postate în legătură cu videoclipul „Totul despre abuzatorul meu” pe conturile de Instagram şi Tiktok ale acesteia, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului nr. 21133/3/2025.
Interzice pârâtei să publice orice alte videoclipuri sau postări cu texte defăimătoare referitoare la reclamant, până la soluţionarea în primă instanţă a dosarului 21133/3/2025. Obligă intimata-pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă de obligare a apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă.”
Sursa foto: Arhivă




















