Redactia.ro

Procurorii au anunțat oficial acuzațiile pentru Distrigaz și trei angajați: Trei morți, 15 răniți și peste 50 de apartamente distruse

Ancheta în cazul exploziei devastatoare din cartierul Rahova, produsă pe 17 octombrie 2025, intră într-o nouă etapă. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au anunțat, joi, acuzațiile oficiale formulate împotriva companiei Distrigaz Sud Rețele, firmei private autorizate ANRE care ar fi trebuit să efectueze revizia instalației de gaze, și a trei angajați, toți reținuți preventiv.

A fost deschis dosar penal pentru distrugere din culpă cu consecințe dezastruoase

Potrivit anchetatorilor, dosarul este instrumentat pentru distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, infracțiune extrem de gravă, ce vizează atât persoanele juridice implicate, cât și angajații responsabili. În explozia din blocul de pe strada Vicina, din Sectorul 5, trei persoane și-au pierdut viața, 15 au fost rănite, 54 de apartamente au devenit inutilizabile, iar 30 de autoturisme au fost distruse sau grav avariate.

Procurorii au stabilit că angajații celor două companii „nu și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile legale sau de serviciu privind identificarea defectului din sistemul de alimentare cu gaze naturale, fapt ce a dus la acumularea de gaz în imobil și, în final, la producerea exploziei din dimineața zilei de 17 octombrie, ora 09:08.”

Distrigaz Sud Rețele și firma privată, puse sub acuzare

Parchetul a confirmat continuarea urmăririi penale pentru două persoane juridice — Distrigaz Sud Rețele, operatorul de distribuție a gazelor naturale, și firma autorizată ANRE care executa lucrările de revizie la instalațiile interioare. În același dosar au fost puși sub acuzare trei angajați, dintre care unul aparține Distrigaz, iar ceilalți doi sunt salariați ai operatorului privat.

„Totodată, faţă de cei trei suspecţi, persoane fizice, s-a dispus măsura preventivă a reţinerii, pe o durată de 24 de ore, iar ulterior, împotriva acestora a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Cu privire aceşti trei inculpaţi, persoane fizice, s-a formulat propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 zile, fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi competent”, a transmis Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Cei trei angajați au fost reținuți pentru 24 de ore, iar procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, dosarul fiind deja înaintat judecătorului de drepturi și libertăți.

În cazul firmei private, s-a cerut instanței interzicerea desfășurării activităților de natură similară celor în care a fost comisă fapta, pentru o perioadă de 60 de zile.

Ce au descoperit anchetatorii

Procurorii arată că, în perioada 16-17 octombrie 2025, echipele trimise la intervenție nu au identificat tipul real de defect din sistemul de alimentare cu gaze al imobilului și nu au luat măsurile de siguranță impuse de lege.

Angajatul Distrigaz, trimis la fața locului pe 16 octombrie, „nu a identificat tipul de defecțiune, nu a asigurat zona și nu a informat superiorii pentru a decide măsurile de punere în siguranță.”

La rândul lor, lucrătorii firmei autorizate ANRE „nu au anunțat imediat operatorul de distribuție, nu au localizat defectul și au părăsit zona înainte ca gazul să fie complet eliminat și înainte de sosirea echipei de urgență.”

„Din cercetările efectuate până în prezent, în ordonanţele procurorilor s-a reţinut, în esenţă că, în perioada 16-17.10.2025, prin încălcarea dispoziţiilor legale sau a instrucţiunilor de lucru, atât suspecţii persoane juridice, cât şi inculpaţii persoane fizice, în mod culpabil, nu şi-au îndeplinit în mod corespunzător obligaţiile legale sau de serviciu privind identificarea tipului de defect al sistemului de alimentare cu gaze naturale al imobilului din Bucureşti, str. Vicina, sector 5, cu consecinţa neîmpiedicării acumulării de gaze la imobil şi producerii unei explozii în data de 17.10.2025, ora 09:08, care a avut ca urmare moartea a 3 persoane, vătămarea corporală a 15 persoane, distrugerea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui număr de 54 de apartamente, precum şi distrugerea sau degradarea a unui număr de 30 de autoturisme”, transmis procurorii.

Aceştia explică faptul că angajatul Distrigaz, în data de 16.10.2025, în intervalul 07:54 – 09:19, „în urma deplasării pentru o intervenţie de urgenţă în baza unei sesizări de miros de gaz la imobilul din str. Vicina, sect. 5, în mod culpabil nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător sarcinile de serviciu prevăzute de instrucţiunile de lucru, în sensul că nu a identificat tipul de defect al sistemului de alimentare cu gaze naturale al imobilului (defect pe reţeaua de distribuţie gaze naturale), respectiv nu a luat măsuri de siguranţă şi nu a comunicat cu şefii ierarhici pentru a decide metoda de punere în securitate”.

„Acuzaţia adusă operatorului autorizat ANRE, precum şi a inculpaţilor angajaţi ai societăţii, priveşte faptul că aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţiile prevăzute de a anunţa imediat operatorul de distribuţie, de a localiza defectul şi de a nu părăsi zona până la eliminarea totală a gazelor naturale din imobil şi sosirea echipei operatorului de distribuţie, precum şi de a extinde controlul pe întreaga zonă unde este posibilă infiltrarea gazelor naturale”, se mai arată în comunicatul procurorilor.

Aceştia au reţinut că ”operatorul de distribuţie a gazelor naturale, fiind solicitat în patru rânduri pentru intervenţii de urgenţă la imobilul din str. Vicina, sect. 5, în intervalul 16.10.2025, ora 07:08 – 17.10.2025, ora 08:44 nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător obligaţia legală privind întreţinerea în condiţii de siguranţă a sistemului de distribuţie a gazelor naturale, prin aceea că nu a identificat tipul de defect al sistemului de alimentare cu gaze naturale al imobilului, nu a deplasat la locul incidentului o echipă de intervenţie pentru a lua măsurile de urgenţă prevăzute în cazul constatării unor scăpări de gaze naturale într-o construcţie, respectiv nu a asigurat dispecerizarea operativă a sesizărilor telefonice din dimineaţa zilei de 17.10.2025”.

„În cauză, s-au efectuat opt percheziţii (la sediile a două persoane juridice şi domiciliile a şase persoane fizice), în urma acestor activităţi procedurale fiind ridicate mai multe înscrisuri, documente şi medii de stocare care vor fi valorificate pe parcursul urmăririi penale”, au mai precizat procurorii.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: