Redactia.ro
Home » Știri » Radu, tânărul mort în Lefkada, va fi condus pe ultimul drum. Mesajul dureros transmis de părinții lui: ”Soarele și aerul nostru”

Radu, tânărul mort în Lefkada, va fi condus pe ultimul drum. Mesajul dureros transmis de părinții lui: ”Soarele și aerul nostru”

GALERIE FOTO (3)

Radu, un tânăr de 25 de ani, din județul Dolj, și-a pierdut viața în mare, în Lefkada, Grecia. Acesta plecase în vacanță cu prietenii lui, însă în prima zi a dispărut în mare. Radu a fost căutat zile întregi de autoritățile elene, iar părinții lui au mers în Grecia pentru a-l căuta și ei pe fiul lor. Din nefericire, Radu a fost găsit fără suflare.

Radu va fi condus pe ultimul drum

Fiul primarului din Amărăștii de Jos, județul Dolj va fi condus pe ultimul drum. Vestea tristă a fost dată chiar de părinții lui, care au transmis un mesaj foarte dureros. Aceștia au anunțat că cei care vor să-l vadă pentru ultima dată pe Radu și să-și ia adio de la el, pot merge la casa părintească a acestuia.

”Cu nemărginită durere, va anunțăm ca înmormântarea fiului nostru Dinu Radu  va avea loc DUMINICA, 17 IULIE 2022 CEI CARE VOR SA I APRINDĂ O LUMÂNARE ȘI SA-I ADUCĂ UN ULTIM OMAGIU, O POT FACE LA CASA PĂRINTEASCĂ DIN COMUNA AMARĂȘTII DE JOS!”, a anunțat mama lui Radu.

Mesajul dureros transmis de părinții lui

Familia lui Radu este devastată de pierderea acestuia. Nimeni nu se aștepta ca tânărul de 25 de ani să aibă parte de un sfârșit cumplit, în prima lui zi de vacanță. Părinții acestuia au transmis un mesaj foarte dureros, după ce și-au pierdut copilul.

”Soarele vieții a apus pentru noi, când valurile nemiloase te-au răpit. În acest univers al tristeții ne rămân stelele amintirilor, care nu vor fi niciodată suficiente pentru a alina durerea noastră, dragul nostrum înger! Strigăm de răsună universul și este în zadar! Puiule, vei rămâne soarele si aerul nostru! Te vom iubi, dincolo de puterile omenești si de imaginatia oricui!”, au scris aceștia.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: