Redactia.ro

Reacții din întreaga lume după ce Simona Halep și-a anunțat retragerea. Ce au spus organizatorii Roland Garros

Simona Halep. Foto: WTA

Simona Halep, fostă lideră mondială și dublu câștigătoare de Grand Slam, și-a anunțat retragerea din tenisul profesionist imediat după înfrângerea în fața Luciei Bronzetti, în primul tur al Transylvania Open de la Cluj.

A fost un moment plin de emoție, atât pentru sportiva din Constanța, cât și pentru fanii prezenți pe terenul central din România, locul unde Halep și-a început drumul în carieră și unde a trăit multe dintre momentele de neuitat din viața sa profesională.

Discursul de retragere al Simonei Halep

În cadrul discursului său de retragere, Halep a spus: „Ca să fiu competitivă necesită mult mai mult şi în momentul ăsta nu se mai poate. E un pic greu să vorbesc. Vreau să vă mulţumesc, acest teren e casa mea. În România mă simt cel mai bine aici, vă mulţumesc. Au fost meciuri pe care le-am câştigat, dar şi meciuri pierdute, iar energia voastră mi-a umplut mereu sufletul. Aici m-am simţit cel mai bine, e o emoţie aparte, vă mulţumesc.”

Sportiva a continuat să mulțumească publicului și celor care i-au fost alături pe parcursul carierei sale, aducându-și aminte de susținerea continuă a familiei sale: „Am parte de mulţi prieteni care au venit să mă vadă astăzi, echipa, din punct de vedere sportiv sunt o persoană împlinită, ce am realizat în tenis, nici nu am visat, dar am muncit pentru asta. Tata, mama, fratele au fost mereu alături de mine, fără ei nu puteam realiza nimic. Vreau să le spun că îi iubesc şi le mulţumesc.”

În fața unui public emoționat, Halep a precizat că acest meci cu Bronzetti a fost ultimul pe care l-a disputat la Cluj, subliniind că nu știe dacă va mai reveni în viitor: „A fost ultimul meu meci la Cluj. Cine ştie dacă mă voi mai întoarce, nu vreau să plâng. Sper să ne revedem de câte ori este posibil.”

Reacții din presa internațională

Retragerea Simonei Halep a fost un subiect de interes nu doar pentru fanii din România, ci și pentru întreaga lume sportivă, reacțiile din presa internațională fiind rapide și pline de respect. Turneul de la Roland Garros, unde Halep a câștigat titlul în 2018, a transmis un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook, spunând: „Campioana noastră din 2018, Simona Halep, şi-a anunţat retragerea. Îţi dorim tot binele din lume pentru următorul capitol din viaţa ta Simona.”

The Tennis Letter, o platformă internațională specializată în tenis, a subliniat impactul pe care Halep l-a avut asupra multora de-a lungul carierei sale. „Simona Halep s-a retras din tenisul profesionist. Este greu să vezi o astfel de mare campioană părăsind sportul. Ea a oferit atât de multă dragoste şi energie în meseria ei în fiecare zi în care a ales să joace tenis. Şi a inspirat nenumăraţi oameni de-a lungul timpului. Este potrivit ca ea să fi jucat ultimul său meci profesionist în România. Fetiţa din Constanţa a crescut şi a devenit de două ori campioană de Grand Slam şi numărul 1 mondial. Ce carieră, ce călătorie. Mulţumim pentru tot, Simo… tenisului îi va fi dor de tine.”

Jurnalistul Jose Morgado a surprins un moment emoționant pe rețelele de socializare, postând o fotografie cu Halep îmbrățișând-o pe Sorana Cîrstea, după anunțul retragerii.

Presa internațională a preluat vestea retragerii Simonei Halep, iar publicațiile importante din lumea sportivă au reacționat prompt, relatează Digi 24.

Vestea s-a răspândit pe întreg mapamondul

L’Equipe a scris: „Simona Halep, fost lider mondial, a anunțat că se retrage după un ultim meci pierdut în România. Învinsă în primul tur al turneului de la Cluj de italianca Lucia Bronzetti, fostul lider mondial Simona Halep a surprins când a anunțat, în fața publicului, că se retrage la 33 de ani. Au fost foarte multe emoții pe terenul central din Cluj.”

De asemenea, Sky Sports a adăugat: „Simona Halep și-a anunțat retragerea. În cariera sa, fostul lider mondial a cucerit două titluri de Grand Slam.”

Asemenea mesaje au fost prezentate și de alte surse media, printre care Tennis Channel, Marca, și A Bola, toate lăudându-i cariera impresionantă și realizările notabile. „Simona Halep se retrage din tenisul profesionist. Românca a pierdut în prima rundă a unui turneu din țara sa și a anunțat că se retrage”, a scris A Bola.

În plus, și pagina de Facebook a echipei naționale de fotbal a României a avut un mesaj pentru Halep, apreciind contribuția sa la sportul românesc: „Această postare nu este despre fotbal, este despre România! Astăzi, tenisul pierde o campioană pe teren, dar câştigă o legendă pentru totdeauna. Simona Halep îşi încheie cariera, lăsând în urmă momente de neuitat pentru tenisul mondial şi victorii istorice, rămânând însă un exemplu de muncă, determinare şi pasiune pentru generaţiile viitoare.”

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: