Actorul turc Can Yaman, în vârstă de 36 de ani, a confirmat oficial despărțirea de Sara Bluma, punând capăt uneia dintre cele mai comentate relații din showbiz-ul turcesc. Anunțul vine la scurt timp după ce starul declara public că intenționează să o ceară în căsătorie, fapt care a amplificat surpriza fanilor.
După luni în care au apărut împreună la evenimente mondene și au publicat imagini romantice pe rețelele de socializare, Can Yaman a recunoscut că relația lor s-a încheiat. Confirmarea a venit după ce urmăritorii au observat că fotografiile de cuplu au dispărut de pe conturile ambilor.
Planuri de nuntă, urmate de o separare bruscă
Cei doi păreau mai uniți ca niciodată, iar actorul vorbise deschis despre dorința de a face pasul cel mare alături de DJ-ița Sara Bluma. Totuși, planurile s-au schimbat radical, iar relația s-a încheiat înainte de a ajunge în fața altarului.
În prezent, Can Yaman se concentrează pe cariera sa, fiind implicat în mai multe proiecte importante, printre care rolul principal din serialul „Sandokan”. Actorul, cunoscut și pentru apariția sa din „El Turco”, traversează o perioadă complicată pe plan personal, preferând discreția în privința motivelor despărțirii.
Primele semne ale rupturii au apărut spre finalul anului trecut, când conturile comune ale celor doi au fost șterse, gest interpretat de fani drept un indiciu clar al separării.
Declarația care a confirmat zvonurile
Speculațiile au fost alimentate și de aparițiile actorului alături de colega sa de platou, Alanah Bloor, însă niciunul nu a confirmat existența unei relații. Clarificarea a venit recent, odată cu apariția lui Can Yaman pe coperta revistei „DIVA”.
„M-am despărțit de Sara: acum îmi caut dragostea adevărată”, a transmis Can.
O relație intens mediatizată
Relația dintre Can Yaman și Sara Bluma devenise publică în iunie 2025, la Festivalul Italian Global Series, unde gesturile tandre dintre cei doi au atras imediat atenția. Au urmat apariții la evenimente importante, precum Festa del Cinema di Roma, dar și festivalul UNTOLD din România, unde au fost surprinși petrecând timp împreună.
„O iubesc pe Sara Bluma și o voi cere în căsătorie”, spunea acesta în trecut.
La acel moment, actorul declara pentru presa italiană că o iubește pe Sara Bluma și că intenționează să o ceară în căsătorie, mărturisind inclusiv dorința de a-și întemeia o familie alături de ea.
În prezent, Can Yaman spune că este singur și deschis către un nou început, alegând să lase viața personală în plan secund și să se concentreze pe proiectele sale artistice.
Sursa foto: Arhivă





















