Redactia.ro

Salvatorii au surprins sunete de pe submersibilul dispărut în apropierea epavei Titanicului! Semnale de viață ale pasagerilor

Cine era la bordul submersibilului dispărut în apropierea epavei Titanicului? Cât oxigen mai au pasagerii pierduți în adâncuri 

Salvatorii au surprins sunete de pe submersibilul dispărut în apropierea epavei Titanicului! Semnale de viață ale pasagerilor. Iată detaliile!

Salvatorii au surprins sunete de pe submersibilul dispărut în apropierea epavei Titanicului

Potrivit informațiilor, salvatorii au auzit mai multe zgomote în apropierea zonei în care submarinul Titan a dispărut, semnal care oferă speranțe că pasagerii ar putea fi în viață.

Inițial, sunetele au fost detectate de un avion și ulterior au fost captate și de un sonar, la patru ore distanță. Acestea reprezintă primele semne de viață transmise de cei cinci pasageri.

Potrivit unui memoriu intern al guvernului privind operațiunile de căutare, echipajele care căutau submarinul Titan au auzit zgomote asemănătoare bătăilor la fiecare 30 de minute. Ulterior, după ce au fost instalate dispozitive sonar suplimentare, zgomotele au continuat să se audă, conform informațiilor furnizate de CNN.

O actualizare ulterioară transmisă marți seara a indicat că au fost auzite mai multe sunete, deși nu au fost descrise exact ca bătăi.

„S-a auzit un sunet suplimentar care va ajuta la vectorizare și care oferă speranța că oamenii sunt încă în viață”, potrivit acelei actualizări.

În plus, o aeronavă canadiană de tip P3 a reușit să localizeze un obiect alb dreptunghiular în apă. Cu toate acestea, o altă navă, care fusese inițial desemnată pentru a investiga obiectul, a fost redirecționată pentru a ajuta la cercetarea zgomotelor auzite. Prioritatea principală a echipei de salvare a fost să investigheze și să urmărească semnalele sonore detectate, în scopul obținerii de informații despre starea pasagerilor.

Pasagerii rămân fără oxigen

Pasagerii se află într-o situație disperată, deoarece rezervele lor de oxigen se vor epuiza mâine după amiază.

Statele Unite și Canada au mobilizat resurse considerabile pentru a căuta nava într-o suprafață extinsă de aproximativ 26.000 de kilometri pătrați în apele Oceanului Atlantic.

„Începând de duminică, Garda de Coastă a coordonat eforturile de căutare cu aeronavele Gărzii Naționale Aeriene ale Gărzii de Coastă din SUA și Canada și cu Polar Prince, care a căutat pe o suprafață de aproape 26.000 de kilometri pătrați, o zonă mai mare decât statul Connecticut”, a explicat Jamie Frederick, purtător de cuvânt Garda de Coastă SUA.

Odată cu trecerea timpului, șansele de supraviețuire ale celor cinci ocupanți ai submersibilului scad dramatic, deoarece rezervele de oxigen ar putea ajunge la final doar până joi după amiază. Situația devine tot mai critică pe măsură ce timpul avansează.

„În primul rând, este vorba de o estimare. Știind, din datele pe care le avem la dispoziție, că la început aveau 96 de ore (rezervă de oxigen, n.red.), știm că, în acest moment, mai au aproximativ 40-41 de ore”, a mai spus Frederick.

Operațiunea de salvare este coordonată de Garda de Coastă a Statelor Unite, cu sediul în Boston. În această misiune sunt implicate și resurse din partea Institutului Științific pentru Explorări Marine din Franța, inclusiv o navă dotată cu roboți specializați pentru explorarea marilor adâncimi. Echipele din cele două țări lucrează împreună pentru a aduce sprijin și expertiză în cadrul efortului de salvare.

„Sincer, este ca și cum ai încerca să găsești un ac într-un car cu fân. Asta pentru că pur și simplu frecvențele electromagnetice, undele electromagnetice, nu se propagă departe sub mare”, susține Eric Fusil, expert inginerie navală.

Duminică, nava cu cei cinci pasageri la bord a părăsit St. John’s, Newfoundland, situat pe coasta de est a Canadei, și a navigat aproximativ 400 de mile marine în Oceanul Atlantic până la locul unde se afla epava Titanicului. Cu toate acestea, la doar o oră și 45 de minute de la momentul în care au început coborârea spre adâncurile oceanului, submersibilul a dispărut fără urmă.

Cine era la bordul submersibilului dispărut în apropierea epavei Titanicului

CNN a dezvăluit marți identitatea a patru dintre cei cinci bărbați aflați la bordul submersibilului dispărut în apropierea epavei Titanicului. Pe lângă miliardarul britanic Hamish Harding, în submersibil se afla și Shahzada Dawood, șeful celebrului Institut SETI, dedicat căutării vieții extraterestre.

Deși autoritățile nu au făcut publice identitățile pasagerilor de la bordul submersibilului, informațiile au fost distribuite de către familiile, prietenii și companiile lor, oferind astfel o imagine mai clară asupra celor implicați în expediție.

Hamish Harding este un om de afaceri și aventurier britanic stabilit în Emiratele Arabe Unite. Deține o companie numită Action Aviation, specializată în achiziționarea și vânzarea de avioane, inclusiv avioane private de afaceri mici. Compania a confirmat că Harding se afla la bordul submersibilului duminică.

Harding a fost pasager în zborul spațial Blue Origin în iunie 2022 și a fost printre primii oameni care au explorat Challenger Deep în Oceanul Pacific, cel mai adânc punct cunoscut de pe Pământ.

Paul-Henri Nargeolet este un scafandru despre care Harding a menționat sâmbătă pe rețelele de socializare că urma să participe la expediția de duminică împreună cu el. CBC News a vorbit cu Larry Daley, un scafandru din St. John’s, care a confirmat că Nargeolet se afla în expediție. Nargeolet a condus mai multe expediții la epava Titanicului și a supervizat recuperarea multor artefacte de acolo. El era director de cercetare subacvatică la Grupul E/M.

Shahzada Dawood și fiul său, Sulaiman Dawood, ambii oameni de afaceri pakistanezi, se aflau și ei la bord conform unui comunicat dat publicității marți de către familia lor. Shahzada este administrator al celebrului Institut SETI, o organizație de cercetare din California specializată în căutarea vieții extraterestre. De asemenea, este vicepreședinte al Dawood Hercules Corporation, o parte a Dawood Group, un conglomerat de afaceri diverse deținute de familie.

La bordul submersibilului se aflau în total cinci persoane. Dacă aceștia sunt în viață, estimările Pazei de Coastă americane sugerează că mai au oxigen pentru aproximativ patru zile. Zona din largul coastelor nord-americane este supravegheată îndeaproape de aeronavele de supraveghere ale marinei americane și canadiene. Operațiunile de căutare implică și un submarin, precum și un avion extrem de avansat, cu capacități de detectare subacvatică, potrivit sursei citate.

John W. Mauger, US Coast Guard:

„Căutările au loc la aproximativ 1.500 de kilometri est de Cape Cod, la o adâncime de aproape 4.000 de metri. Este o zonă izolată și este o provocare să cauți în zona respectivă”.

În comparație cu un submarin, un submersibil de acest tip necesită o navă-mamă pentru a fi lansat și, mai apoi, recuperat din apă. La aproximativ o oră și 45 de minute după ultima lansare, ambarcațiunea a pierdut contactul cu echipajul aflat în adâncuri.

Chris Parry, amiral în retragere al marinei britanice:

„Este o operațiune foarte dificilă. Pe fundul mării, suprafața este foarte ondulată. Și Titanicul se află într-un șanț, în nisip, în jur sunt o mulțime de resturi”.

Compania OceanGate Expeditions este cea care deține submersibilul dispărut, care are o lungime de aproximativ 6 metri și jumătate și o greutate de 10 tone.

Chris Parry: „Submersibilul ar fi putut să se lovească de epava Titanicului, iar asta ar fi dus la o defecțiune catastrofală”

Chris Parry, amiral în retragere al marinei britanice:

„Este o situație îngrijorătoare și, cu trecerea timpului, devine și mai alarmantă. Există o variantă optimistă, și anume că s-a pierdut comunicarea cu cei de la suprafață. A avut loc o defecțiune, iar submersibilul continuă să opereze, dar, evident, nu mai are contact cu nava-mamă. Celălalt scenariu, mai pesimist, este că ar fi putut avea loc un accident, submersibilul ar fi putut să se lovească de epava Titanicului, iar asta ar fi dus la o defecțiune catastrofală”.

Miliardarul britanic Hamish Harding se numără printre cei 5 pasageri aflați la bord. Momentan nu sunt disponibile detalii despre ceilalți pasageri, însă conform informațiilor furnizate de Paza de Coastă americană, submersibilul era echipat cu un pilot și 4 așa-numiți „operatori de misiune”.

OceanGate Expeditions a început să organizeze expediții către epava Titanicului începând cu anul 2021. La acea vreme, reprezentanții companiei au anunțat că în afară de arheologi și biologi marini, călătoriile vor fi deschise și pentru turiști, care vor plăti 250.000 de dolari pentru o experiență unică. Pentru expediția care avea o durată de 8 zile, participanții erau obligați să semneze un contract prin care își asumau riscurile implicate.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: