Redactia.ro

Schimbări la Pro TV. Prima ediție de „Gospodar fără pereche” a fost mutată

gospodar fara pereche

Grila de toamnă a televiziunii Pro TV anunță schimbări importante în ceea ce privește ora de difuzare a emisiunilor ”veterane”, dar și a celor mai noi. Astfel, fanii emisiunii ”Gospodar fără pereche” vor avea de așteptat până vor vedea prima ediție.

”Gospodar fără pereche”, mutată cu două zile mai târziu

Inițial, ediția de debut al noul sezon ar fi trebuit să aibă loc săptămâna viitoare, pe 12 septembrie, începând cu ora 21:30. Acum, însă, șefii au hotărât ca prima ediție a emisiunii ”Gospodar fără pereche” să fie, însă, difuzată două zile mai târziu, adică pe 14 septembrie. Chiar și ora emisiunii va fi schimbată. La 20:00 toții fanii emisiunii sunt invitați să se așeze în fața televizoarelor pentru ediția de debut.

Schimbări și pentru ”Șef sub acoperire”

Pro TV-ul s-a răzgândit și-n privința show-ului ”Șef sub acoperire”. Deși fusese anunțată pe 19 septembrie, producția a fost mutată cu o săptămână mai devreme. Astfel, cei curioși vor putea vedea noul format al Pro TV-ului începând cu 12 septembrie, joi, de la ora 21:30.

Această emisiunea e realizată după un format britanic al ”Undercover Boss”. Ce se întâmplă, mai exact, în show? Ei bine, directorii de companii, cu sute ori chiar mii de angajați, devin din ”patroni” în simpli angajați. Săptămânal, un astfel de director va trece sub acoperire și va lucra, cot la cot, cu angajații lui, potrivit paginademedia.

Citește și Rona Hartner face cununia civilă și nunta la două zile distanță

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: