Saghin Sabrina
Am crezut că soția mea, Jenna, și cu mine ne cunoaștem într-atât de bine încât nimic nu ar fi putut interveni între noi. Eram de opt ani împreună, iar căsnicia noastră părea să fie una bazată pe respect, sinceritate și iubire. Cel puțin așa am crezut eu.
Dar când m-a exclus de la petrecerea ei de ziua de naștere, mi-am dat seama că fusesem lăsat pe dinafară nu doar de la acea sărbătoare, ci și dintr-o parte esențială a vieții ei. Nu doar petrecerea m-a rănit, ci mai ales motivul din spatele acestei decizii. Era un semnal clar că, pentru ea, nu eram suficient. Căsnicia noastră nu era ceea ce crezusem eu. Iar această revelație a schimbat totul.
Soția mea nu m-a invitat la ziua ei de naștere
Când am cunoscut-o pe Jenna, a fost ca și cum un curent electric mi-ar fi traversat corpul. Era fermecătoare, exuberantă, mereu în centrul atenției. Eu, în schimb, eram mai rezervat, mai rațional, dar tocmai contrastul acesta m-a atras la ea. Familiile noastre ne-au făcut cunoștință, convinse că suntem perechea perfectă. La început, am crezut și eu același lucru.
Jenna avea gusturi sofisticate. Înele scumpe, vacanțele exotice și hainele de firmă erau parte din stilul ei de viață. Eu, pe de altă parte, preferam lucrurile simple, dar nu m-a deranjat inițial. Am crezut că diferențele ne completează. Că putem forma o echipă. Așa că, la scurt timp după ce am început să ieșim, am fost cucerit complet și, fără să încerc să văd mai departe de entuziasmul meu, am cerut-o în căsătorie.
Anii de căsnicie au trecut frumos, dar cu mici fisuri care, acum însemnă câte ceva. Uneori, când prietenele ei se lăudau cu daruri scumpe primite de la soții lor, Jenna doar ofta. Când i-am oferit un album foto plin cu amintiri dragi nouă, a mulțumit, dar mai apoi i-am auzit conversația cu o prietenă: „Da, e drăguț, dar speram la un weekend la spa sau ceva mai special.” Am ignorat acele semne. Am preferat să cred că micile mele gesturi de afecțiune contează mai mult.
Adevărul din spatele petrecerii și un cadou care nu a mai contat
Cu câteva săptămâni înainte de ziua ei, Jenna mi-a spus că anul acesta nu vrea să și-o serbeze. Am fost surprins, dar nu am insistat. Totuși, eu aveam propriile planuri. Economisisem timp de un an pentru a-i cumpăra o pereche de cercei cu diamante, ceva ce știam că și-a dorit dintotdeauna, dar nu și-a permis. M-am abținut de la multe lucruri, am lucrat ore suplimentare, am făcut sacrificii pentru ca, în final, să pot vedea bucuria pe fața ei.
Dar planurile mi-au fost date peste cap când, într-o zi, m-am întâlnit într-un magazin cu Mark, unul dintre colegii ei de muncă. El mi-a zâmbit larg și mi-a spus nonșalant: „Ne vedem vineri la petrecerea Jennăi, nu?” Am înghețat. Petrecere? Despre ce vorbea?
Când mi-a spus locația și că sunt invitați toți prietenii și familia, am întrebat firesc de ce nu știam nimic. Răspunsul l-am primit direct de la Jenna, când am confruntat-o. Privirea ei s-a schimbat brusc, și-a coborât ochii și, într-un final, a spus simplu: „Nu am vrut ca prietenele mele să vadă că nu primesc cadouri scumpe de la soțul meu.” Cuvintele ei m-au lovit mai tare decât orice trădare fizică ar fi putut să existe.
Mi-am dat seama că dragostea mea nu a fost niciodată suficientă pentru ea. Că nu eram partenerul pe care și-l dorea cu adevărat. Am scos cutia mică din buzunar, am deschis-o și i-am întins cerceii pentru care muncisem un an de zile. Ochii i s-au luminat, dar mie nu îmi mai păsa. Nu mai aveam ce sărbători în acea relație.
Când a ajuns acasă, a găsit un plic pe masă. Înăuntru, o scrisoare scurtă: „Îti ofer un alt cadou: libertatea. Depun actele de divorț. Vreau pe cineva care mă iubește pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce pot cumpăra.”
Am plecat. Și nu m-am mai uitat înapoi.
